Unde sunt nationalistii de alta data?

Ma uit cu interes la contrele dintre guvernul ungar si cel slovac:

• Pe 26 mai, Parlamentul maghiar a votat aproape in unanimitate o lege care face mult mai usor ca etnicii maghiari care traiesc in afara granitelor sa obtina cetatenie. Legea va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2011.

• Vizati de legea maghiara sunt in principal 500.000 de maghiari din Slovacia si 1,5 milioane de maghiari din Romania.

• Aproape simultan, guvernul slovac a propus amendarea legii cetateniei, astfel incat cei care doresc sa obtina cetatenia maghiara si-o vor pierde automat pe cea slovaca. Aviz pentru partidul etnicilor maghiari din Slovacia, pozitii publice pot detine doar cetatenii slovaci.

• Cel mai probabil, legea slovaca va intra in vigoare mai devreme decat cea maghiara.

In Romania, ocupata cu taierile de pensii si salarii, reactiile la legea votata in Parlamentul maghiar sunt minime. Am vazut pozitii publice exprimate doar de Titus Corlatean si de Attila Korodi. Presedintele sau MAE nu spun nimic. PDL nici atat.

Ar fi si greu de comentat ceva, din moment ce Basescu ne spunea in aprilie ca pana la sfarsitul anului vom fi capabili sa facem lunar 10.000 de basarabeni cetateni romani. In comparatie cu maghiarii, noi am trecut de ceva timp la implementare si doar detalii tehnice ne impiedica sa facem „succesuri”. Un calcul simplu ne arata ca, dupa 5 ani de mandat prezidential, vom fi cu 600.000 mai multi.

Ceea ce ma frapeaza este disparitia temei nationale de pe agenda publica, desi teoretic ar trebui sa avem 3-4 partide (unul infiintat de curand) care sa fie active. Se vede ca, dupa ce Basescu l-a anihilat pe Vadim si i-a preluat electoratul, daca presedintele nu are interes sa se exprime public, terenul ramane virgin. O fi bine, o fi rau?

O campanie prezidentiala inceputa prea devreme. Demolarea alternativei

PDL se afla in etapa existentei sale cand nu mai poate da credibil vina pe nimeni. E vioara intai la guvernare si detine toate parghiile puterii, ceea ce nu s-a intamplat nici intre 1996-2000, nici intre 2005-2007. In parenteza fie spus, singura scapare i-ar putea veni de la motiunea de cenzura, dupa care Boc ar vorbi iar de opozitia care vrea in continuare pensii si salarii nesimtite (vad ca deja a inceput).

Efectul masurilor de austeritate se vede deja in sondajele de opinie, se vede in strada (sa fim mai indulgenti cu protestatarii, sunt precum niste indivizi paralizati care invata sa mearga din nou). Boc, dintr-un politician macar foarte activ, a ajuns sinonimul incompetentei si slugarniciei. Aud tot mai multe voci echivaland destinul PDL cu cel al PNTCD – sperante foarte mari transformate in frustrari electorale pe masura.

In acest timp, Ponta si Antonescu, gemenii favoriti ai TV-ului, se simt deja in pole-position pentru alegerile prezidentiale din 2014 si incearca sa rezolve problema succesiunii pana atunci. PSD si PNL accepta cu senintate teza capitalizarii naturale de pe urma erodarii guvernarii si incearca, discursiv, sa fie catalizatorii dezastrului, cu un fanatism ideologic de tip arici (ne facem ghem si ranim pe cine se apropie).

Pozitia fata de guvernare a opozitiei penduleaza de la cea radicala a lui Ponta (doar dupa alegeri) la cea aparent mai temperata a lui Antonescu (da, dar fara Udrea, Videanu sau Berceanu). In esenta, cele doua perspective spun acelasi lucru: nu guvernarii, lasati-ne sa ne pregatim pentru Liga campionilor din 2012 si 2014. Motiunea de cenzura e obiectiv intermediar, pentru potentarea imaginii.

PSD si PNL, prin liderii lor, joaca rational actualul moment politic. Mai mult, PSD pare a-si fi luat deja partea leului. Strategia lor politica, una care duce cooperarea in sfera marginalului, nu tine cont de un detaliu esential: ruperile de ritm prezidentiale, bulversarile a ceea ce pare acum liniar si atat de firesc pentru opozitie.

Nu cred in succesul motiunii de cenzura. Cred insa in nevoia de a arata public sange dupa sacrificarea bugetarilor si pensionarilor. O remaniere in vazul poporului, pana nu se pleaca in concediu, e o optiune demna de luat in seama. Cum remanierile se vor face pentru UNPR, cresterea taxelor in toamna sau in primavara o iau ca foarte probabila. In acel moment va pleca Boc si va muta Basescu cu un guvern nou, venit sa puna mari pobleme opozitiei.

Cu un an inainte de alegerile locale, dupa o guvernare a vestilor proaste si foarte proaste, Guvernul va trebui dezlipit de PDL. Premierul va trebuie obligatoriu sa provina din alte zone. Pentru ca problemele opozitiei sa fie maxime, optiunea cadoului otravit va fi foarte interesant pentru Basescu: Tanasescu sau Vladescu sunt in peisaj. Vom avea deci guvernul lui Basescu, cu un PDL care-si va asuma o pozitie treptat critica si cu distantare publica evidenta Basescu – PDL.

Intr-un asemenea scenariu, PNL va fi strans in brate de PDL dupa alegerile parlamentare din 2012, iar PSD, indiferent de rezultat, va privi disperat si dezorganizat spre 2014. Ceea ce traim astazi in opozitie s-ar putea sa fie o campanie prezidentiala inceputa prea devreme. Dupa desert, vorba lui Adrian Nastase, sa nu ramanem din nou cu Basescu si atat.

Puterea si opozitia in Romania: de la cifre pe surse la cifre lipsa

Despre reducerile anuntate in premiera de Traian Basescu, Vladescu a spus imediat ca nu vor fi urmate de alte masuri. Impactul a fost rapid estimat la 3% din PIB, tocmai ca sa iesim bine cu deficit sub 7%, de dragul FMI. Bineinteles, masurile suplimentare au aparut intr-o saptamana.

Conferinta de presa a oficialilor FMI, alaturi de scrisoarea de intentie ajunsa la presa, au devoalat parte din tabloul macroeconomic din Romania. Sentimentul general al risipei a lasat locul revelatiilor si enervarilor punctuale, toate acompaniate de mutenia guvernamentala. Am aflat de exemplu ca angajatii din regiile si companiile de stat ar putea sa nu fie taxati cu 25% din salarii. De acolo unde s-ar reduce astfel lunar 245 milioane de euro (jumatate din deficitul de 500 milioane de euro anuntat de Traian Basescu pentru fondul de pensii), nu se va economisi nimic. Am mai aflat ca aproximativ 260.000 de angajati din sistemul de siguranta publica si aparare castiga 40% din fondul public de salarii.

De o saptamana ies pe surse informatii despre reducerea indemnizatiei pentru mame, despre reducerea burselor studentilor, despre taxarea programatorilor sau despre taierea subventiilor la caldura. Nici pampersii si ajutoarele de casatorie nu au scapat. Pana si presedintele s-a saturat de postura executiva, asumata cand a anuntat masurile, pentru a lasa locul politicii obisnuite de tip „divide et impera”.

Guvernul tace asadar, beneficiind de linistea interiora a ministrului de finante care-si permite iesiri publice din postura analistului economic. Faptul ca prea putini se pricep la economie nu poate decat sa-l avantajeze. Logica unui finantist, cu adevarat liberal, nu poate fi deturnata cu sentimentalisme a la Dan Voiculescu.

Solidaritate pentru masuri economice atat de dramatice nu poate fi obtinuta fara prezentarea a ceea ce inseamna acum economia romaneasca. In aceasta chestiune, cheltuielile detaliate cu personalul bugetar, cheltuielile cu dobanzile si investitiile finantate sunt informatii de maxim interes public. Practica sugerarii pe surse a vestilor rele si scenariilor economice ne arata un guvern „Bianca lui Bote”: desi se spun lucruri groaznice despre el, prefera sa taca.

De partea cealalta, opozitia, divizata de aiuritoare discutii ideologice (in fond, nici cota unica, nici impozitul poregresiv nu au crescut veniturile mai mult de 32% din PIB), alege abordarea politica. PSD recicleaza programul din campania prezidentiala (in documentul de aici impozitul minim e programat sa fie eliminat abia peste 6 luni, de la 1 ianuarie), iar PNL descopera vocatia liberala dupa largul somn stangist . Consecventa opozitiei totale pare a fi lectia invatata de cele doua partide in ciclul politic 2005-2009. Daca insa in cazul masurilor guvernamentale avem cifrele in mare, in cazul masurilor opozitiei ele lipsesc cu desavarsire: impactul e doar in zona retoricii, iar „genocidul social” e mai puternic decat aritmetica punctelor procentuale. Analistilor mai mult sau mai putin balansati ideologici pot sa le para adecvate truismele economice ale PSD si PNL; aruncate la gramada intr-un document, ele nu pot satisface decat nevoi ale ego-ului si nu ale economiei reale. Cu cifre lipse, in lipsa unui sistem care macar sa dea impresia ca „se inchide”, nu are ce sa-ti placa.

P.S. In contextul general al reducerilor, ma intreb daca realismul basescian, sustinut cu cifre bine alese, poate invinge imaginea unei persoane cu handicap ramase fara pensie, care plange la TV. E singura data cand Basescu nu joaca prin excelenta emotional. De pariat, dupa prezidentiale, nu mai am curaj.

Un Sarkozy pe jumatate. Deocamdata

In Franta, Nicholas Sarkozy a reusit sa destabilizeze Partidul Socialist promovand in functii publice politicieni merituosi ai acestei formatiuni. Kouchner, ca ministru de externe, si Strauss-Kahn, ca director general al FMI, sunt exemplele cele mai cunoscute. Mai multe detalii gasiti aici.

In Romania, discutia publica s-a purtat in jurul intentiei presedintelui Basescu de a crea o contrapondere la PSD in zona stangii, prin sustinerea partidului lui Oprea. Foarte putini au fost aceia care au vorbit despre „extragerea” din PSD a lui Marian Sirbu si a lui Cristian Diaconescu.

Triunghiul social-democrat din jurul Presedintelui este intregit de Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI.

Diaconescu si Sirbu, recunoscuti ca profesionisti, apar in orice discutie despre remanierea guvernamentala: Sirbu e solutia legitima pentru Ministerul Muncii, iar Diaconescu pentru Afaceri Externe sau Justitie. Mai nou, Mihai Tanasescu este tot mai vehiculat ca varianta de prim-ministru, alaturi de Lucian Croitoru.

Incertitudinea este insa cuvantul-cheie in privinta unei eventuale remanieri:

- Marian Sirbu a mai incetat sa apara la TV, unde inaintea masurii reducerii ajunsese sa fie cel mai bun purtator de cuvant al ministerului condus de Seitan. Acum probabil asteapta ca situatia sa devina incendiara pentru a deveni oficial ministru.

- Diaconescu are acum mai multe sanse pentru justitie decat pentru externe. Perfomanta electorala a lui Baconschi la Paris nu poate fi atat de rapid uitata. In cazul justitiei, harababura de la ANI si de la ICCJ, alaturi de presiunea care o sa vina ca urmare a reducerii pensiilor si salariilor magistratilor, ii pot crea mari probleme lui Predoiu.

- Tanasescu s-a remarcat in anul electoral 2009 printr-o sustinere discreta a Guvernului (pozitia in general a FMI). Atitudinea sa de distantare fata de PSD s-ar parea ca e rezultatul tocmai refuzului social-democratilor de a alege Ministerul de Finante in timpul negocierilor din 2008. Mai nou insa, Tanasescu pare porta-vocea schimbarii: a sustinut dizidenta in PSD cand nimeni nu se hotarase sa-l contracandideze pe Geoana si a spus ca FMI nu mai are incredere in Guvern, chiar inaintea descinderii la Bucuresti a misiunii FMI. Mai mult, saptamana aceasta la Realitatea TV fostul ministru de finante a vorbit si legitimat eventualul plan B al Guvernului: marirea taxelor.

Ca si presedintele francez, Basescu pare a-si fi pregatit toate miscarile. Mai trebuie doar sa le execute, trecand peste argumentele instabilitatii guvernamentale intr-o perioada de criza si ale trecutului rosu al celor trei.

Acuzat pentru caracterul sau conflictual (tema centrala de atac in campania prezidentiala din 2009), Presedintele ar putea da acum semnalul unitatii intr-un moment socio-economic foarte complicat. Printr-o strategie de „damage control”, cartoful fierbinte al guvernarii ar putea fi plimbat dinspre PDL catre PSD, cel care pare a contabiliza acum, prin opozitia transanta, efectul „apocalipticelor” reduceri.

Avem deci un Sarkozy pe jumatate. Ne face Basescu o surpriza si ne arata ca poate mai mult?

Adoptarea euro - obiectiv depasit pentru Romania?

După aderarea la NATO si UE, Romania este in cautarea unui alt obiectiv national strategic.

De-a lungul ultimilor 3 ani de campanie electorala, adoptarea euro a fost prezenta în programele politice ale tuturor partidelor importante. S-a vorbit, in buna traditie inaugurata cu educatia, chiar de un pact national pentru adoptarea euro. Renuntarea monopolului asupra politicii monetare palea in raport cu nevoia de a simti ca apartinem deplin Europei.

Astazi, avand in vedere ce se intampla cu Grecia si ce se anunta in special in cazul Spaniei, viitorul euro nu arata prea roz. Planul de 750 miliarde de euro arata tocmai ingrijorarea tarilor UE in legatura cu convulsii importante (care, la limita, pot duce la iesirea unor state din zona euro). Datoriile publice de peste 60% din PIB ale unor tari ridica semne de intrebarea asupra sustenabilitatii modelului social european. La toate acestea se adauga vulnerabilitatea crescuta a zonei UE la libera circulatie a capitalurilor.

Pentru adoptarea euro, Romania are nevoie de ajutarea drastica a deficitului, pentru indeplinirea obiectivului Maastricht de 3%. Istoria ultimilor ani nu ne ajuta prea tare: in 2008 deficitul a fost de 13% din PIB iar in 2009 peste 7%. Anul acesta, cel putin previzionat, reducem pensii, salarii si ajutoare sociale de 2% din PIB (11 miliarde RON) pentru a avea un deficit de „doar” 6,8%. In conditiile unei tari care are nevoie constatanta de finantare pentru dezvoltare structurala (infrastructuri, in primul rand), isi poate permite Romania sa isi propuna macar un asemenea obiectiv?

In conditiile unor astfel de perspective, pun si eu intrebarea: mai renteaza pentru Romania sa-si asume adoptarea euro in 2014? Nu e cazul sa trecem la un alt obiectiv strategic, poate unul mai putin iluzoriu?