Comportamentul politic autohton în prag de alegeri locale invită, din partea analiștilor, la prudență și la evaluarea critică a proiectelor politice ale candidaților înscriși. Trebuie cumpănit îndelung care e acea cheie care va deschide lacătul problemelor locale.
Un astfel de comportament și astfel de îndemnuri nu fac, după mine, decât să perpetueze aceeași situație pe care alegătorul român o trăiește de fiecare dată, la un interval variabil după confirmarea rezultatelor alegerilor. E situația în care alegătorul își dă cu palma peste frunte, unul mai emotiv plânge, altul mai coleric aruncă cu broșurile brănduite politic la gunoi: tot raportându-se logic la procesul electoral, genericul cetățean simte că a greșit încă o dată și are dileme referitoare la propria inteligență. Cât de prost trebuie să fii să greșești de atâtea ori drumul!
Fie că ți-e teamă să nu-ți întărești convingerile pesimiste, fie că îți mângâi propria onoare cu gândul că toți sunt la fel, democrația a mai pierdut un alegător cu scaun la cap. Încă un argument în minus pentru chibzuință și încă unul în plus pentru măriri de pensii și pomeni electorale.
Democrația în România va fi solidă când cota de emoțional în procesul electoral va fi una ante-factum, nu post-factum. Când oamenii vor susține fețe, persoane, idei sau proiecte pentru că pur și simplu cred, atunci primăvara va fi cu adevărat primăvară la sfârșit de mai, la început de iunie, la sfârșit de noiembrie sau la început de decembrie. Politicii românești îi lipsește dragostea la prima vedere, nebunia momentului, pe care, bătrânicios, „specialiștii” o condamnă ca fiind puerilă, deși nu au încercat-o niciodată. Văzând candidatura (încă nedepusă, totuși) a lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, parcă simt ceva ciudat, altfel imperceptibil.
Ce contează, deci, dacă Oprescu va avea soartă grea dacă va câștiga Capitala, cu un Consiliu care îi va fi străin ca structură și ca mentalitate?! Ce contează că e foarte greu să câștigi o primărie ca independent pentru că nu ai oameni în secțiile de votare?! Dragi analiști, învățați o dată să ieșiți din niște pantofi mult prea mici pentru realitate, dar atât de nocivi pentru proverbialul „stupid people”! Sorin Oprescu e azi manifestul dragostei în politică, e ideea unei îndrăgosteli de treburile urbei prin imaginea unui om. Ce mai contează dacă va câștiga Oprescu?! Dacă va reuși să trezească speranța câtorva care să-l urmeze, așa, emoțional, va fi bine.
Ce dracu atâta calcul emoțional! Aduce el căldură în sufletele oamenilor ce votează?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu