Societatea civila si participarea publica

Intr-o tara in care participarea publica e atat de redusa incat administratia considera acest lucru o dovada a performantei sale, societatea civila e rareori un partener de dialog ce promoveaza interesul cetateanului. Intre iadul mediului politic si intre paradisul interesului public, ea prefera sa stea la mijloc in purgatoriu, servind individul de pe strada prin accident si promovandu-se la nivel individual in raport cu puterea politica.

In politica se ajunge, vorbind la modul general, pe mai multe cai:

a. promovat de vreun amic politic, prieten de familie, in cazul celor cu stare;

b. exista varianta hollywoodiana a pornirii de la lipirea de afise pana la fotoliul de deputat sau ministru, corelat intotdeauna cu gasirea ulterioare a unei "aripi protectoare";

c. avansand de la simplu consilier la pozitii inalte, pentru a forma camarila seniorului. (Ceea ce spunea Orban la un moment dat la Alba Iulia e un subcaz al acestei situatii.)

d. criticand, din pozitii in organizatii neguvernamentale, puterea pentru ajunge sa faci parte din ea sau din cea viitoare, pe moment in opozitie.

Daca asupra unei optiuni politice asumate de la inceput si fara echivoc sunt mai putine de comentat, poate doar in conditiile in care operam cu un raport de stransa determinare intre moral si politic, asupra plonjarii din mediul neguvernamental in cel politic discutiile sunt mai nuantate.

Optiunea prezentei in mediul neguvernamental trebuie sa fie slujirea cetateanului, indiferent de cine se afla la putere. Asa cum practica democratiei ne arata, exista intotdeauna elemente de criticat si de indreptat in politicile si masurile pe care le promoveaza un guvern. Pe de alta parte, si acest lucru trebuie remarcat, nu se poate impune unui profesionist sa nu exercite functii publice in specialitatea pe care o detine, fara insa a se angaja politic. Mai mult, in virtutea libertatii atat de greu obinute si intelese in tara noastra, nu se poate impune unui membru al unui ONG, de exemplu, sa nu intre in politica.

Problema apare insa cand pe axa politica - societate civila, un personaj face naveta (uneori in cadrul mai multor partide politice) cu o frecventa mai mult sau mai putin dependenta de cicluri politice. Asumarea unei asemenea ambiguitati e un indicator pentru doua aspecte, in virtutea distinctiei moral - politic cu care se opereaza: competenta politica indoielnica si moralitate echivalenta.

Lipsa de credibilitate a societatii civile romanesti si, implicit, incapacitatea ei de a coagula opinia publica in jurul unei teme de interes provine tocmai din lipsa de credibilitate a purtatorilor de mesaj, a asa-zisilor "lideri ai societatii civile". Nu poti sa slujesti idealuri politice, sa te intorci la analize aparent nepartizane si sa te intrebi de ce esti contestat, in virtutea unui demers sofistic asemanator atacului la persoana.

Asa cum suspiciunea pentru un om politic este o conditie suficient de tare pentru a-i crea mari prejudicii de imagine si poate chiar decesul politic, societatea civila ar trebuie sa-si asume o aceeasi conditie. Coalitia pentru un Parlament Curat ar trebuie condusa de Coalitia pentru ONG-uri Curate.

Desi in cea mai buna lume dintre cele posibile, un asemenea demers nu si-ar avea rostul, trebuie cu tristete, sa consemnam ca realitatea e alta: credibilitatea purtatorilor de mesaj neguvernamentali, supusa optiunilor politice de baza ale populatiei, e hotaratoare pentru optiunea de participare publica a cetatenilor.

Cum reflexul participarii publice in Romania e ca al unui bolnav paralitic de cancer in faza terminala, aceasta spune multe despre credibilitatea societatii civile de la noi.