Prezidentiabilii pentru 2014

Intr-o discutie cu un consultant de peste mari si tari, am auzit o poveste interesanta: a doua zi dupa ce John Kerry pierduse in 2004, un guvernator il contactase deja pentru o discutie exploratorie in legatura cu prezidentialele din 2012. Consultantul s-a simtit initial flatat de propunere. Erau doar 8 ani pana atunci. Mai apoi si-a dat insa seama ca era doar pe lista de „a doua zi”. Morala intamplarii nu are legatura atat cu numarul de consultanti din SUA, cat cu ce inseamna constructia unui prezidentiabil peste ocean.

Salut astfel „occidentalizarea” discutiei despre prezidentiabili si ma alatur demersului pe care mi-l propun cei de la Far. Iata deci prezidentiabilii mei pentru 2014, cu subiectivismele de rigoare (ordinea conteaza):

Daca iese Basescu in 2009:
PSD: Victor Ponta, Radu Mazare, Mihai Tanasescu, Cristian Diaconescu.
PD-L: Liviu Negoita, Mugur Isarescu.
PNL: Bogdan Olteanu, Klaus Johannis.

Daca pierde Basescu in 2009:
PSD: Mircea Geoana.
PD-L: Traian Basescu.
PNL: Bogdan Olteanu, Klaus Johannis.

Motiunea ca o povara

La aceasta ora, succesul motiunii de cenzura este o mare necunoscuta. Mai mult, suntem in zona cautarii alibi-urilor.

In week-end, PSD a incercat sa-si puna in practica strategia de back-up daca motiunea nu trece: tradarea maghiarilor. Geoana si Hrebenciuc au vorbit deschis despre acest lucru pentru a deturna atentia de la ceea ce s-ar putea specula in legatura cu PSD. La social-democrati, avantul lui Crin (vot la vedere, cine nu se conformeaza pleaca) n-ar functiona niciodata. S-a vazut la celebra motiune din 2007.

Maghiarii continua vesnicul balet. Au semnat motiunea surprinzator, optand pentru un guvern cu „aripile taiate”. A parut ca negocierile cu PD-L au esuat sau cel putin nu puteau functiona in logica Guvernului Boc 2. Aseara insa, jocul s-a reanimat la negocierile maghiaro-portocalii. UDMR e iar pragmatic. Parca il aud pe Verestoy: „daca votam, noua ce ne iese? Ne mai gandim.” Spre deosebire de restul partidelor, verzii nu au nimic de pierdut si totul de castigat. Intrebarea e daca puterea vine mai devreme sau mai tarziu in Harghita, Covasna sau la Bucuresti.

Liberalii merg pana la capat, mai mult in virtutea consecventei si a inertiei. Votarea motiunii duce mingea in terenul lui Basescu si in logica procentelor din Parlament, unde PNL e doar al treilea. Deviza galben-albastrilor: „daca nu pica, ceilalti sunt de vina. Noi ne-am facut datoria!”. Johannis pare o figura de stil, mai mult o solutie discursiva decat una reala.

PD-L manevreaza in subteran. La sedinta de Guvern o sa fie puhoi de ordonante. Panica pare sa domneasca printre portocalii care isi anunta pe surse mai intai demisia (pentru a infirma apoi ferm), negociaza cu UDMR la ceas de seara si vaneaza parlamentari la bucata. Chiar daca par increzatori, dupa cum arata Flutur, Boc&Co. sunt mai preocupati sa isi asigure o plecare cu sarsanalele pline, pe ultima suta de metrii.

La cum arata miscarile din ultimele zile din politica romaneasca, motiunea pare o mare bataie de cap abatuta asupra partidelor. Cuvantul de ordine e prudenta, asigurarea spatelui, vorba care lasa loc de manevre. Nimeni nu vrea sa-si faca portavoce din motiunea de cenzura ce are sanse de a fi prima adoptata in 20 de ani de democratie autohtona.

Prea multe intrebari despre un singur candidat. Oprescu

Dupa indelunga gestatie a ideii candidaturii, in aceasta saptamana ne-am fi asteptat ca Sorin Oprescu sa aiba toate raspunsurile pregatite, cu care sa ne mitralieze in stilul unui Boc dotat cu tot ce ii trebuie. N-a fost insa cazul. Candidatura doctorului e plina de intrebari si dileme strategice.

Luni lansare la Bucuresti, joi seara in direct la Sinteza Zilei (un succes, dupa audienta), sambata la Arad si Timisoara. Suficiente prilejuri pentru ca „doctorul social” sa ne lumineze.

Luni am fost partasii unui discurs de un populism care l-ar face invidios si pe Basescu. Un discurs picatura cu picatura parca luat din peroratiile peripateticului marinar. Cu diferenta specifica majora: atacul la Iliescu si Geoana („Ieri s-au pupat în bot iar astăzi se înjură. Azi spun despre ei că sunt destepţi, ieri spuneau că sunt prostănaci.”). Semnalul a parut clar: la lupta ca independent, dar ca independent de stanga, care e alaturi de oameni si ii condamna pe deviationisti, un termen luat parca din jurnalul tineretilor lui Cozmanca.

Interventia lui Iliescu, care dadea glas evidentului (macar discursiv), a avut rezonanta pentru independent. Zvonul „iepurele lui Basescu” parea veridic: un atac impotriva sistemului fara a denunta capul sistemului. La Gadea, Oprescu a inceput sa vorbeasca, enigmatic insa, de dosarele dinastiei Basescu-Videanu la Capitala. Macar ca referire, si Basescu devenise parte a problemei.

Sambata continuarea: atac total cu subiect si predicat impotriva lui Basescu. Curios, atacul a fost rapid parat de Blaga, invinsul de la Bucuresti. Ca o paranteza, imediat Boc i-a raspuns lui Geoana, ceea ce demonstreaza macar pozitionarea si diferenta de grad pe care o fac cei de la PD-L. Pe ce considerente oare?

Atacul a dat impresia unui Oprescu membru al coalitiei anti-Basescu. Parea o pozitionare surprinzatoare si oarecum perdanta, cu practic acelasi discurs anulandu-se de pe pozitii antagonice. La doar cateva ore, a venit un element suplimentar: doctorul vorbeste despre „clica lui Geoana”, care „oricum nu reprezintă nici electoratul PSD, nici electoratul de stânga”. O revenire normala la castravete am zice, dar minora fata de reactia impotriva lui Basescu.

Pe scurt, Oprescu ii ataca saptamana aceasta mai intai pe Geoana si Iliescu, ajunge fulminant la Basescu, se intoarce la candidatul PSD, pentru a vorbi in trecere si despre prietenul Crin. Joi vorbeste despre guvern de uniune nationala, sambata vrea guvern de tehnocrati, unii poate de prin partide. Vorbeste despre un program scurt care sa aduca liniste in tara, dar singurul lucru prin care se remarca e tonul ridicat al discursului. Ca sa fiu rautacios, daca la Bucuresti am auzit de autostada suspendata, ma tem ca in aceasta campanie nu vom auzi nici un astfel de proiect din gura doctorului (e adevarat, nu stiu cat iar folosi lui Oprescu o asemenea abordare).

Cat mai rapid, Oprescu trebuie sa ia cateva decizii majore, pe care sa le urmeze si pe care ne-am fi asteptat sa le ia pana acum: pozitia fata de Basescu si Geoana, alaturi de o tema majora de campanie, mai aplicata decat tema independentului (care e doar un mijloc).

Intrebarile in cel priveste, dupa aceasta saptamana, sunt tot mai multe. Dupa „da”-ul candidaturii, doctorul trebuie sa lamureasca „cum”.

L-a derutat pe Oprescu pozitia lui Iliescu si incearca o repozitionare sau merge pana la capat cu atacul la Geoana? Cu ce poate veni Oprescu intr-un peisaj saturat de Parlament unicameral, pensii nesimtite, criza economica? In ce fel se va raporta Oprescu la o posibila adoptare a motiunii de cenzura si la formarea noii majoritati parlamentare PSD-PNL? Va mai conta atunci mediatic (vectorul sau electoral esential)? Il ajuta cu ceva sa aiba si el o parere in legatura cu temele lansate si dominate de altii?

O linie sau un fum

Monica nu mai scrie de ceva vreme. Rasuceste creionul intre degete, uneori il trece insinuant prin gura. Sunt ticuri pe care tine sa le pastreze. Priveste tacuta la cei de langa ea, tinand sa-i studieze cu coada ochiului. Tin tigara in mana intr-un fel dumnezeiesc, ofteaza in gand cand ii vede tragand din ea. Se uita cu jind la Elena.

Gaseste ca e o forma interesanta de a-ti construi o personalitate. Personalitatea ta tacuta. Avatar transpus in viata de zi cu zi. Celor de langa ea le iese atat de bine! In fum, in degete care pipaie usor, fara cuvinte, ei par ciudat de interesanti. Respira frumos, imperial. Ii e atat de ciuda pe ea, ca strange dureros creionul galben intre degete. Inghite in gol.

Saluta din mers si pleaca. In subteran, isi arunca geanta prea lunga de pe un picior pe altul.

Are atata nevoie de incredere, de putere. Se simte slabita si mica. Nici urletele cu care isi inunda interiorul nu mai trezesc ecou. Ranjeste cand stramb, cand tamp. Tacerea tampeste, isi zice.

Iese de la metrou pe repede-inainte. Doar un batranel ii impiedica exaltarea, pasind prea incet pentru zbuciumul ei.

- La dracu, tataie, misca-te mai repede. E panica. Vine Madonna.

Batranul se uita atent si amuzat la ea, masurand-o pe sub ochelari si cautandu-se in buzunar:

- Si virgina de-ai fi si tot n-ai intelege ce se intampla acolo. Ia de-aici o tigara! Calmeaza!

Instinctiv, Monica isi scoate creionul care-i strangea parul:

- Un creion pentru o tigara. Ia cu incredere. Tampeste!

Miza PSD pentru Oprescu – o iluzie

Sunt multi care vorbesc despre candidatura lui Sorin Oprescu la prezidentiale ca fiind dictata de mobilul castigarii controlului, formal sau informal, asupra PSD. Ajuns Presedinte, doctorul ar urma sa preia rolul de tatuc de la Iliescu, sub privirea sarisfacuta a acestuia. Cel putin finalist in toamna, Oprescu ar urma sa ii ia locul lui Geoana, dovedit astfel ca impotent politic. Cele doua variante sunt visele umede ale sustinatorilor interesati ai primarului Capitalei. Voi arata in continuare de ce, indiferent de rezultatul candidaturii sale, Oprescu nu are cum sa devina vreun Basescu pentru PSD.

1. Oprescu castiga alegerile prezidentiale. De ce spun ca influenta lui Oprescu asupra PSD nu poate fi niciodata echivalenta cu cea a lui Basescu asupra PD-L?

Dupa 2001, Basescu a fost una din ultimele verigi impotriva pesedizarii tarii. Cand primarii cadeau ca mustele in plasa lui Cozmanca, Basescu era ultimul bastion. Urla ca apucat la Capitala impotriva Consiliului rosu si impotriva lui Nastase. Fara el, PD probabil nu ar mai fi existat. Ascensiunea partidului i se datoreaza aproape in intregime, este rezultatul strategiei sale. Obedienta de azi a PD-L pe acest tip de rationament se bazeaza: „fara marinar am fi fost prea putin sau n-am fi fost deloc”.

PSD functioneaza dupa alte tipare de raportare la lider. Cei care intre 2003 si 2004 spuneau, nu fara argumente, „partidul sunt eu” (Iliescu, Nastase, Mitrea, Dan Ioan Popescu), au primit dupa 2005 lectii dureroase de la partid. Cele doua Congrese au aratat cum puterea in randul social-democratilor, spre deosebire de administratia romaneasca, era profund descentralizata. Modelul liderului providential, care necesita ascultare oarba, apare drept desuet pentru reprezentatul stangii in Parlament. E adevarat insa, in toti acesti ani, rezultatele au fost ale partidului si nu ale vreunui lider national.

Ajuns presedinte, Oprescu isi poate restabili legatura cu PSD prin numirea unui social-democrat in locul lui Boc. Nastase, Geoana – variantele nu sunt prea multe. Totusi, cel numit va exercita de facto puterea in Romania si in partid. Nefiind purtat de o structura partinica spre Cotroceni, primarul Capitalei nu va fi in pozitia lui Iliescu dintre 2000 – 2004; intr-o functie mai mult decorativa, va asista la dezmatul social-democratilor pe care, formal, el ii va legitima. Odele vor lipsi sau vor fi ipocrite, semn ca cei tradati in trecut nu uita raul, dar se obisnuiesc cu binele.

2. Oprescu pierde in turul al II-lea in fata lui Basescu. Primarul Capitalei nu se va intoarce pe un cal alb in Kiseleff. Pesedistii vor fi foarte pragmatici: il vor prefera pe acela care ii va mentine sau ii va readuce la putere (in functie de ce se va intampla pana la alegerile prezidentiale).

Daca pana in decembrie PSD se mentine la guvernare, negocierea cu Basescu invingator va fi una dureroasa. Concesiile vor fi tot mai multe, poate insuficiente in lupta cu liberalii pragmatici. Va fi ca la Pacea de la Buftea-Bucuresti, din 1918. Mentinerea partidului la putere ar putea astfel conserva conducerea PSD, chiar cu Geoana Presedinte, o varianta de altfel comoda si pentru Basescu. Complicatia cu Oprescu n-ar avea sens.

Cu un PSD deja iesit de la guvernare si invins la prezidentiale, situatia va fi mai complicata. Congresul din 2010 va fi unul cu scantei, un test pentru unitatea baronilor locali, care vor fi pusi in situatia de a negocia nu resurse, ci viitorul politic al partidului. In acel moment, Oprescu va fi cel care a pierdut de doua ori in fata lui Basescu, un primar general care nu a facut nimic pentru Bucuresti si care a incercat sa fuga de responsabilitate mutandu-se la Cotroceni, un individ putin apreciat in partid pentru lenea, miserupismul si aroganta sa, un tradator in 2008. Greu de crezut ca partidul ii va acorda increderea. Va cauta poate un nou nume, un discurs frumos, dar ferm, un Ponta sau un Cristi Diaconescu (dezavantajat totusi de posibilitatea de a fi numit un Geoana 2).

Daca Oprescu candideaza si nu ajunge nici macar in turul al II-lea, destinul sau politic pare paralel atat cu PSD, cat si cu un nou mandat la Bucuresti. Revenind insa, observam ca intrarea in cursa a Doctorului, pusa pe seama dorintei sale de deveni un Fat-Frumos al social-democratilor, nu se justifica. Ruptura din 2008 e mai profunda decat pare la prima vedere. Motivul unei candidaturii ar putea fi cautat in chestiuni mai putin politice, dar mai lumesti: ma gandesc atat la orgoliul personal, cat si la dorinta unor grupuri de interese economice de a reveni la putere dupa ostracizarea dictata de Basescu si ai lui. Altfel, scenarii romantice rosii cu Doctorul sunt doar cancan politic!