Ce/cine rămâne după Vadim. În asteptarea magiei unui discurs

Faptul că PRM si PNG nu au intrat in Parlament nu inseamna ca un anumit tip de electorat nu exista. Atitudinea conservatoare a multor romani e azi undeva risipita intre neparticipare la vot si speranta unor pozitii nationale ale PDL, PSD sau PNL. Despre conservatorismul PC nu are sens sa vorbesc: in mod clar, aruncat in vremea lui Maiorescu, partidul-antena ar fi luat partea mosierilor.

Scriu sub emotia a ceea ce s-a intamplat in Ungaria cu handbalistul roman. Stiu ca sunt multi care si-au pus aceeasi intrebare in aceste zile: iarasi cetateni de etnie roma care fac gesturi pline de cruzime? In astfel de cazuri, tentatia radicalizarii si a generalizarii e tot mai mare.

Ceea ce au in subtext astfel de manifestari e fondul national al romanilor. Atitudinea fata de romi, de exemplu, e vizibila in orice studiu care se face despre discriminare. Ceea ce nu inseamna ca alte minoritati se bucura de o evaluare diferita.

La nivelul reprezentarii politice actuale, Romania pare un paradis al tolerantei. Fara PRM, fara PNG, dar cu UDMR, parem cu mult mai civilizati decat Olanda, Austria sau Belgia. Unde e atunci acest fond national, scarbit de convietuirea cu minoritatile si de faptele monstruos augmentate de media ale acestora, adept al masurilor traditionale, ce isi doreste ochi-pentru-ochi si dinte-pentru-dinte?

Incerc sa ma gandesc la un raspuns, in lipsa unor date sociologice. Acest electorat e anesteziat, dezamagit de Vadim si Becali. Reducerea sa la persoane resentimentare, de categorie sociala modesta, prin discursul acestor doi reprezentanti, nu a facut decat sa-l demobilizeze in mare parte (rupandu-i potentialul de regenerare ca urmare a evolutiilor demografice), fara a-i perverti insa fondul national.

Asteptand un Obama, un salvator. E nu doar glasul partii din Romania care nu traieste la Cotroceni, dar si al celor care gandesc national, conservatori fiind. Acest electorat adormit cauta magia unui lider al unor pozitii ferme si articulate, care sa nu para insa deportat din spitalele de neuro-psihiatrie. Un lider care sa spuna lucruri pe care saloanele oficiale ale Europei nu le agreeaza, dar un echivalent al miscarilor nationale de acelasi tip din Europa luminata. Un lider traditional, al discursului taios si care cauta sentinte, nu cauze.

Criza economica vine in Romania mai intai ca o criza a securitatii, insotita de o destructurare si dizolvare a institutiilor de autoritate. Emergenta unui lider poate fi legata de emergenta unei solutii radicale imbratisate de cei speriati de jafuri, omoruri, crime si violuri. Ajungem la „reintroducerea pedepsei cu moartea”, macar ca discurs public? Cu Gorbunovi, Mailati&Co. e interesant de observat.

Intre privirea scarbita si pumnul strans. Crin Antonescu

Exista ceva frumos la Crin Antonescu. Uneori magic si fermecator, precum in acel laudatio rostit pentru Mircea Ionescu-Quintus la „Zece pentru Romania”. E discursul sau. Politic prin excelenta, nivel ultim intr-un peisajul autohton plin cel mult de mediocrii. Ironia striveste progresiv, inteligenta limbajului rafineaza brutalizarea adversarului. E atata pasiune in exprimare incat te intrebi care e natura ei. E spiritul politic prin excelenta sau e frustarea unui auto-denumit inadaptat?

Ma uit la Crin Antonescu. Patroneaza un curent in PNL. Dupa el si ai lui, cel vechi, pastrator al traditiei, aristocratic, intelectual. Dar reactiv. Mereu in umbra, mereu critic, desi argumentat.

De la momentul ministeriatului in tineret si sport, Crin s-a rafinat. S-a incarcat, ulterior, de vise politice, candidand pentru sefia PNL. Mai apoi insa, a imbatranit subit. S-a scufundat in dispretul propriei priviri, dand nastere unui rictus pe care astazi cu greu il disimuleaza, cu greu il schimba. Cand reuseste totusi, lasa locul minei aristocratice, studiata parca de la inaltimea vechilor conace liberale.

Crin Antonescu e expresia imbatranitilor in speranta, parasiti de aceasta. Momentele de ratacire, de traire, sunt taxate drastic. Dispretul inabuse ceea ce niciodata nu a lasat sa iasa la iveala: echivalentul actional al discursului sau fermecator, elitist, dar de bun-simt. Scarba privirii aruncate mundanului basescian, iliescian sau marunt-liberal a intarit o privire in rele si a incremenit-o acolo.

Sunt oameni care asteapta macar o data un Crin Antonescu care-si asuma un proiect. Presedinte PNL, Presedinte al Romaniei - e miscarea de a muta atentia publica de la privirea scarbita catre pumnul strans. E trecerea de la omul politic, pripasit prin toate cotloanele administrative ale Romaniei, la barbatul politic. Daca l-ar vedea, romanii nu ar „gandi altfel”, ci „prin ei insisi”.

Marinarul, ancora si pozitionarea

„Basescu ia in calcul sa nu mai candideze in 2009”. E ceea ce presa a retinut din prezenta lui Traian Basescu la TVR, din 26 ianuarie.

„Basescu sprijina inghetarea pensiilor si salariilor”. E ceea ce presa a dezbatut cu asiduitate toata saptamana, pornind de la declaratia presedintelui de RRA.

Din punct de vedere al strategiei prezidentiale, succes total.

Ca un vechi marinar, Traian Basescu stie ce inseamna o ancora. De aceasta data, de comunicare.

La o prima vedere, specialistii tind sa creada ca Basescu a gresit. Privita in logica sondajelor de opinie aparute in aceasta saptamana, interventiile presedintelui contribuie la erodarea capitalului sau de incredere. Ideea generala: inca un pas catre „descalecatul” de la sfarsitul anului. Cum sa vorbesti aproape precum Constantinescu in 2000? Cum sa opresti robinetul de pomeni intr-un an electoral, decisiv pentru tine?

In fapt, Traian Basescu isi ia distanta fata de guvernarea PDL-PSD. Mai exact spus, face cu abilitate primi pasi catre candidatura si isi nuanteaza atitudinea fata de guvernare. In concret:

1. Candidatura la Presedintie. Incepand cu decembrie, Basescu e prezentat in mass-media drept candidatul PD-L pentru Cotroceni. Un PD-L care, totusi, a pierdut alegerile din 2008. Un PD-L aflat la guvernare. Un PD-L cazut in mrejele grupului razvratit Blaga-Videanu (Pogea)-Berceanu, cu care presedintele isi tot trimite sageti polizate de discursurile anti-criza. In acest ritm, Basescu are toate sansele sa suporte eventuala hemoragie electorala a partidului sau de suflet.

Asadar, Basescu trebuie sa induca opiniei publice si mass-media un alt sens al relatiei cu PD-L, avand totusi mare nevoie de sprijinul organizatoric si financiar al partidului. Electoratul democrat-liberal e mult diferit fata de 2004. Un alt aspect tine de raportarea la relatia PDL-PSD, astfel incat sa nu indeparteze electoratul portocaliu ramas si sa-i poata transfera in propria ograda pe rosii dezamagiti de lipsa unui candidat cu sanse in partid.

In concluzie, redesenarea raportului PDL-Basescu e cel mai usor de facut prin santajul emotional, fructificand avantajul decisiv al lui Basescu – increderea sa publica si pozitia de candidat aproape castigator pentru presedintie. Basescu face primul pas decisiv in pozitionarea fata de scena politica, incercand sa fie candidatul unor teme (a se citi in aceasta cheie intalnirile sale cu sindicatele si patroantele de marti si miercuri) si nu al unor partide; el nu se pozitioneaza adversativ fata de partide, dar incearca sa le reduca importanta in comunicarea sa publica. Nu cauta sa fie un candidat independent, constient de caracterul utopic al conceptului, dar vrea sa candideze in conditiile pe care el le impune. Nu candideaza pentru ca nu are cine, candideaza numai daca ceea ce el cere e acceptat de PDL. Si va cere adoptand teme deja publice sau latente, cu mare sustinerea insa in randul populatiei.

Iata sensul interventiei prezidentiale de luni – un pas catre candidatura, cu repere bine trasate.

2. Inghetarea majorarilor pensiile si salariilor. Daca acest lucru chiar s-ar fi intamplat, atunci e posibil ca Basescu chiar sa fi pierdut. Dar cum el patroneaza, mai mult sau mai putin discret, guvernarea, inducerea unei crize si rezolvarea ei era sub directul control al presedintelui.

Asa cum s-a vazut, tema a aparut fara cunostinta democrat-liberalilor din Guvern, care au fost nevoiti sa o introduca in dezbatere. Patronatele si sindicatele nu stiau nici ele nimic.

In logica pozitionarii sale, Basescu cauta sa se asigure de efectele guvernarii (cu PDL vioara intai). Atunci cand esecul guvernului in protejarea cetatenilor de consecintele crizei va aparea in sondajele de opinie, Basescu poate reaminti cu usurinta declaratia sa de acum. Iata ancora de comunicare inteligent plasata de marinar.

In esenta, punctul 2 nu e decat o aplicatie concreta a punctului 1. Basescu va face in 2009 echilibristica la guvernare, tesandu-si, cu ajutorul guvernarii PDL-PSD, plase de siguranta. Rezultatul pare simplu de anticipat: drum liber catre Cotroceni.

Inceput de traseu. 2009

2009 nu incepe cu politica. Incepe cu ceva simplu, ca o lunga respiratie dupa minute de panica, intr-o mare pe care nu o cunosti.

Vise multe, consecventa, impacare cu ceea ce sunt, curaj. Si responsabilitate. Sunt degetele pe care le intind timid, pe ascuns, catre 2009.

Nu cred in proiecte si strategii personale, nu eman siguranta transpusa propagandistic in emisiunile TV atunci cand se vorbeste de personalitati trecute sau prezente. Pretuiesc insa seninatatea si zambetul din coltul gurii, atunci cand stii ca ai luat o hotarare buna. Sau cand ai reusit sa inveti din greseli, privind cu incredere ceea ce esti.

In politica, ar parea ciudate astfel de vorbe. Naiv ca intotdeauna, as vrea sa nu fie.

Ma revansez, mai pragmatic, zilele urmatoare.

Dulcele sarut al guvernarii...Parerea mea!

O sa incerc marea cu degetul, ca observator de tot ce a miscat zilele acestea in politica – la nivel public, bineinteles. Sunt cateva concluzii personale, bazate pe modul cum imi definesc eu peisajul politic.

Premise
• Electoratul PSD nu are nicio problema cu aliantele. Fie ca social-democratii se aliaza cu PD-L, fie cu PNL, votantii stangii nu traiesc vreo drama ideologica existentiala. Apropo de aripa despre care se vorbeste zilele acestea in PSD, putem conchide ca electoratul acestui partid e „pragmatic”.
• PD-L si PNL au o mare problema de raportare la propriul electorat, in cazul unei aliante cu PSD. Profilul votantilor celor doua partide de dreapta indreptateste intrebarea referitoare la modul cum vor reusi cele doua foste componente ale Aliantei D.A. sa explice parteneriatul. Invinge criza economica cruciada anti-coruptie si baroniada?
• Alegerile locale si, acum, cele parlamentare au consfintit victoria periferiei in politica romaneasca. Cuvantul presedintilor de consiliu judetean, alaturi de cel al presedintilor de organizatii locale cu rezultate e tot mai influent in partid. Si aici ma refer in primul rand la PSD. Presiunea finantarilor, a rectificarilor cu dedicatie, atarna greu pe umerii presedintilor de partid. Cuvantul de ordine in teritoriu e guvernarea; poate la liberali sa fie putine nazuri, dar trec repede.
• 2009 e un an complicat. Criza economica pare sa isi arate dintii; pronosticurile specialistilor sunt ingrijoratoare. Daca Romania ar fi o tara normala, de aici ar veni principala determinare a noului an. Dar, in 2009, romanii voteaza de doua ori: la alegerile euro-parlamentare si la cele prezidentiale. Prilej de mare tensiune, risipa si masuri aiuritor-electorale.
• Intre PSD si PD-L animozitatea tine de un om: Traian Basescu (la care se adauga „trompetele” acestuia). Mai mult decat suficient insa. Intre PD-L si PNL problema tine esentialmente tot de Basescu. Aici se adauga insa experienta trecuta, in care impresia de lachei a liderilor democrat-liberali nu prea pare sa dispara din memoria histrionicului Antonescu si a liberalilor romantici. Si latura pragmatica Tariceanu – Olteanu impartaseste aceeasi concluzie, desi pleaca de la alte premise. In fine, diferenta dintre PSD si PD-L e „doar” o problema de doctrina si de profil al electoratului.
• UDMR e la super-oferta. Merge unde bate vantul. Verdele pe care il imbratiseaza e simbol al faptului ca sunt mereu in vana, la putere.
• Negocierea intre partide nu e doar o problema privind guvernarea viitoare. E o chestiune despre destinul politic al celor care negociaza. De urmarit, in functie de rezultatul final, ca exemplu, ce o sa se intample cu Hrebenciuc sau Mitrea. Aspectul fundamental tine insa de democratia din partide, de analiza din 2009 din forurile statutare ale acestora. In PSD, PNL si PD-L, acum se desfasoara de fapt congresul, cel extraordinar. De aceea, asa cum afirma cineva din PSD, cel din 2009 va fi doar un congres ordinar.
• Contrar a ceea ce s-ar putea crede, Basescu nu e in cea mai usoara situatie. Optiunile implica doua planuri: cu PD-L pana la capat, asumandu-si o guvernare foarte grea sau negarea votului poporului a doua oara si a negocierilor PSD-PNL. Totul inainte de alegerile prezidentiale. „Anihilarea” PSD prin guvernare e doar o solutie temporara si partiala. Oprescu isi pastreaza marja de distanta fata de partidele politice, lucrand migalos in ambele directii politice accesibile. Intr-o alta ordine de idei, se observa cum Basescu inca nu muta si cauta timp, asteptand partidele.
• Electoratul bine structurat al PNL este unu anti-Basescu. Un discurs de echilibrare a raportului de forte politice ar putea justifica o alianta PSD-PNL.

Concluzii
• PSD si PD-L au nevoie ca aerul de guvernare, dupa anii de opozitie oficiala. Gustul banilor e ca glasul pamantului din romanul lui Rebreanu.
• Basescu tocmai isi negociaza pozitia pe grila de start pentru alegerile prezidentiale. Anuntarea unei aliante PSD-PNL il va pune in mare incurcatura. Pentru prima oara, liderul PD-L e pus sa joace sah si nu table.
• PNL tinde catre PSD cu maxim de avantaje sau catre o opozitie ce s-ar putea dovedi un experiment fericit.
• Tind sa cred ca ce se spune aici are sanse de reusita.