Cum ar da Dragnea regionalizarea pe președinția PSD

Curentul majoritar în BPN al PSD este ca înfiinţarea regiunilor şi modificarea Constituţiei să fie în acest an, spune Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. Șef al campaniei de anul trecut, fostul Președinte al CJ Teleorman nu poate fi bănuit de naivitate. Dacă în legătură cu un subiect atât de important și de polarizant – destituirea lui Băsescu – nu s-a putut realiza pragul de 50%, cum ar putea oare modificarea Constituției – altfel o temă puțin importantă pentru cetățeni – să reușească o asemenea performanță?

Dragnea știe, așa cum știe toată lumea, că forțarea unui referendum în toamnă (chiar și unul de trei zile) înseamnă îngroparea revizuirii Constituției și a regionalizării. Dar atunci cum ar putea tocmai ministrul Dezvoltării să-și îngroape propria sa idee de proiect (căci asta s-a dezbătut în tot acest timp, nu un proiect articulat), crezul său politic pentru care a făcut zeci de întâlniri prin țară și de emisiuni TV?

Ca să găsim răspunsul, ar trebui să ne întrebăm pe ce ar da Liviu Dragnea regionalizarea, care ar fi prețul său pentru îngroparea subiectului.

Eșecul revizuirii Constituției înseamnă, după experiența Băsescu, un Președinte puternic în lipsa unor alianțe politice precum USL. Înseamnă un Președinte-jucător în 2014 și , mai ales, în 2016. Își permit pesediștii un astfel de Președinte care să nu le aparțină? Puțin probabil.

Social-democrații forțează clarificarea lucrurilor în privința regionalizării și a modificării Constituției, în această toamnă. De această clarificare depinde și existența USL, și candidatul la președinție din 2014. Așa cum arată acum lucrurile, Dragnea pare a juca o carte politică mai interesantă decât regionalizarea. Odată PSD-ul decis să aibă propriul său candidat, acesta ar fi în mod firesc Victor Ponta (Sorin Oprescu iese din calcul, ținând cont de conflictul de la București pe care îl are cu Negoiță și Vanghelie, nu fără dezlegarea primului-ministru). Așa cum arată sondajele, Ponta este marele favorit în a prelua sceptrul de tătucă de la Traian Băsescu. În plus, pentru un lider politic mai degrabă înclinat spre comunicare decât spre guvernare (așa cum este Ponta), în vremuri tulburi, s-ar putea ca 2016 să fie prea târziu (după cum se va dovedi a fi 2014 pentru Antonescu).

Cu Ponta plecat la Cotroceni, Dragnea are cale liberă către Președinția PSD. Și, cine știe, poate și către Palatul Victoria. Mai știi?

Credit poză aici

Un an de guvernare USL în România, un an de guvernare socialistă în Franța

Mâine, 7 mai, se fac nu doar 27 ani de la succesul Stelei de la Sevilla. Mâine se împlinește fix un an de când Victor Ponta a devenit, prin votul Parlamentului, premierul României.

Astăzi, 6 mai, se face un an de când Francois Hollande a fost ales Președinte al Franței.

Pentru cei cinci ani de mandat, socialistul francez și-a asumat în campania electorală 60 angajamente, grupate pe patru mari direcții. Ca un interesant exercițiu de comunicare, Palatul Élysée a făcut ieri public un website unde Președintele arată ce s-a întâmplat cu fiecare dintre aceste angajamente - http://bilan-engagements.fr . 7 au fost îndeplinite, 52 sunt în curs de rezolvare și unul a fost doar anunțat.

Pentru premierul Ponta, situația e mai problematică. El a fost prim-ministru în două guverne. A avut un program de guvernare până în decembrie 2012 – experții democrației vor spune că guvernarea, deci și îndeplinirea programului de guvernare, a fost judecată de electorat în 12 decembrie. Să trecem deci mai departe.

Programul de guvernare al USL, cel lansat înainte de alegeri, are 135 propuneri. Poate ar fi potrivit ca premierul să reia ce face colegul său de familie politică în Franța. La aproape 5 luni de la preluarea guvernării, câte din cele 135 măsuri ale USL au fost îndeplinite, cât sunt în lucru, câte sunt deja încălcate?

I s-ar preta un astfel de exercițiu de transparență unui prim-ministru altfel deloc reținut în a comunica și a apărea public. Dar îl avantajează oare?


Credit poză aici

Două strategii în USL. PNL – opoziția eficientă

Pe zi ce trece, devine tot mai clar că opoziția în România este reprezentată de PNL. PDL, cu discursul căznit al lui Blaga și cu voturile lipsă pentru a depune moțiuni de cenzură, este pierdut în peisaj. Oricât s-ar strădui Adriana Săftoiu.

Mai mult, PNL nu doar că face opoziție, dar este și opoziția eficientă. Gândiți-vă doar la impozitul pentru bugetarii cu venituri peste 1.000 euro! Presimt să vom mai avea multe asemenea cazuri.

PNL joacă vechea carte a opoziției din interiorul guvernării, ce a încercat și PSD să facă în 2009. Este o strategie normală pentru un partid care, la 22% (potrivit sondajului INSCOP de astăzi), încearcă să transforme vizibilitatea pe care o are ca partid de guvernământ în platformă pentru un discurs alternativ, reformist, pentru a capta fie din publicul dezamăgit de USL, fie din cel care vede că se alege praful de dreapta lui Băsescu și caută o scăpare. Așa cum am spus, opțiunea este firească, mai ales că discursul media (vedeți și Ziarul Financiar de astăzi) insistă pe lipsa diferențierii dintre vechea și actuala guvernare, pe faptul că, la un an de la cucerirea puterii, Guvernul Ponta e reactiv, „cuminte” și lipsit de curaj, exact precum Guvernul Boc. Cum se spune în fotbal, este și o pâine de mâncat pe această zonă.

Interesantă este și alocarea rolurilor în PNL pentru o astfel de strategie între Antonescu, Tăriceanu și Iohannis. Nu cred că este neapărat ceva coordonat, ci mai degrabă o citire similară a situației politice – pentru ca obiectivele politice ale fiecăruia să fie cu adevărat posibile, PNL are de crescut spre 30%. Valorificând resursele guvernării, aleșii locali, dar și discursul alternativ, chiar critic în problemele esențiale, PNL caută să acrediteze ideea că „poate mai mult decât i se cere”.

Este de observat cum Crin trage semnale ca un lider lucid, dar tare iubitor de USL, cum Iohannis pune bombă după bombă la altarul regionalizării lui Dragnea, cum Tăriceanu critică și regionalizarea, dar mai ales politica economică a Guvernului.

Toate aceste replici și comentarii nu primesc niciun fel de reacție din partea PSD. Pesediștii își asumă guvernarea până la capăt, cel puțin momentan. Toți liderii PSD vin și spun că USL este singura soluție și că va muri de sabie acela ce va ridica sabia spre USL. Între PSD și PNL e tot mai clar riftul între „avem de guvernat pentru români ca USL” vs. „avem de guvernat împotriva regimului Băsescu, așa cum vor românii”. Pentru PSD, opțiunea strategică este lucidă, în acord cu o cotă electorală de 38-40%, cu o cotă de partid consolidat, care este la maximul bazinului său electoral.

Există câteva puncte slabe în strategia PNL și acestea poartă numele Vosganian, Chițoiu și Nicolaescu. Primii doi sunt miniștri ai Finanțelor și Economiei, adică exact acolo unde lucrurile nu merg și măsurile întârzie. Deocamdată Ponta le ține spatele, în acord cu strategia adoptată, dar în orice moment îi poate lăsa în offside și transforma în ținte.

Astăzi PSD este cu arme și bagaje la guvernare, iar PNL joacă rolul opoziției din interiorul guvernării. Strategiile politice ale celor două partide principale ale USL sunt în consecință. Stau și mă întreb ce se va întâmpla cât și PSD va începe să joace puțin „în opoziție”. Atunci să te ții! Nu va fi deloc vesel pentru România!


Sursă imagine aici

În câte luni va susține stânga românească interzicerea avortului?

Mă uit cu mare interes la reacțiile stârnite de cele două propuneri ale lui Remus Cernea. Nu cred în niciun fel că subiectele supuse dezbaterii – finanțarea cultelor într-un stat laic și mariajul civil între persoane de același sex – pot fi etcihetate drept „tâmpite” și însoțite de afuriseli.

Privesc cu ironie cum cel mai libertin primar al României, circarul de la Constanța, a ajuns primul apărător al Bisericii noastre.

Nu are sens să rezumăm dezbatere la personaje. În fond, totul se reduce la natura profund conservatoare a stângii românești. Iar această natură este direct legată de tipul de electorat al PSD – rural, venituri mici, 8 clase de școală. Social-democrații noștri sunt captivii acestui electorat foarte disciplinat, profund asistențial, care gândește în termeni de pensie și ajutoare, sub oblăduirea „părintelui”. Până la un anumit punct poți înțelege alegerea pragmatică a PSD de a vorbi pe limba celor care merg să dea cu ștampila pentru ei. Dar...

Sunt două probleme aici. Una ține de viitorul electoral al stângii românești. Alta ține de sincronizarea cu stânga europeană.

În teoria explicării comportamentului de vot, de la școlile Columbia sau Michigan încoace, se tot despre momentul acordării primului vot, despre socializarea politică. Despre cei care au devenit cetățeni votând pentru prima dată pentru Kennedy în anii 60 și au fost influențați de asta toată viața. Sau despre cei care au parcurs același traseu cu Reagan în anii 80. Or astăzi în România, privind la dezbaterea pricinuită de subiecte precum cele stârnite de Cernea, către cine ar putea să se orienteze tinerii din mediul urban, progresiști în gândire, racordați la dezbaterea europeană sau americană? Vorbește pentru ei PSD-ul lui Mazăre? PNL-ul lui Hasotii? PDL-ul lui Baconschi?

Victor Ponta a încercat să atragă electoratul tânăr, în primul rând prin tehnicile de comunicare pe care le-a ales. Dar această opțiune trebuie făcută și în termeni de politici și de valori, pentru ca încercarea de a atrage suport electoral să prindă și rădăcini. De ce tace acum Ponta când protejatul său este masacrat pentru că a îndrăznit doar să popună un subiect de dezbatere publică (altfel, oportunismul și lipsa totală de tact ale lui Cernea nu merită trecute cu vederea)? Unde este Tineretul Social Democrat? Există el în legătură cu subiecte intens dezbătute de colegii europeni?

Cât despre sincronizarea cu stânga europeană, aici PSD poate merge umăr la umăr cu FIDESZ-ul lui Orban în PPE. Sunt la fel de conservatori. Ce potriveală că în această săptămână Senatul francez al socialiștilor a adoptat mariajul homosexual, exact când Becali scuipa jurnaliști gândindu-se la ce propunerea Cernea.

Însuși faptul că unul precum Cernea a ajuns purtătorul de cuvânt al unor teme legitime de dezbatere publică arată profilul conservator și intolerant al stângii românești.

Vineri este Congresul PSD, cu ateliere de dezbatere pe diverse teme. Sunt sigur că subiecte reale precum cel de mai sus nu veți auzi discutate. Stânga este dirijată ideologic de reveriile lui Ion Iliescu, de momentele sale de sărbătorire a 120 ani de social-democrație (altfel, curios cum social-democrația a ajuns să fie confiscată discursiv de unul ca Iliescu, nu?).

Așa cum spuneam și în titlu, de ce nu o rezoluție adoptată de Congresul PSD prin care să se interzică, prin Constituție, avortul?

Sursă imagine aici

Sensul protestului la români. Studii de caz

Pentru că au participat la Revoluție, câteva zeci de mii de oameni vor pentru ei indemnizații, locuri de casă, scutiri de taxe și locuri de veci. Se fac 24 ani în decembrie de la Revoluție și ei tot vor. Ce mai contează libertatea pe care le-a dat-o Revoluția, ei tot au ceva de cerut pentru ei.

Mă arunc de la balconul Parlamentului și devin rapid erou media. Mă supăr apoi că nu sunt recompensat pentru protestul meu. Păi ce, eu am protestat degeaba, pentru alții? Cum, nu-mi dau și mie o indemnizație? Cum, nu mă fac și pe mine parlamentar? Atunci ies să strig la televiziunile celelalte nedreptatea care mi se face. În țara asta nu se respectă valorile, domne!

Greva foamei pentru 70 zile. Pentru soarta educației, pentru dascălii patriei, pentru 6% din PIB la educație. Aici țara a fost recunoscătoare – prezențe media peste prezențe media, un fotoliu de senator. Poziția ghiocelului și obraz gros cât ceafa lui Voicu Cătălin atunci când, la buget, Educația a luat puțin peste 3% din PIB. S-a văzut cu sacii în căruță, dovadă că răsturnatul căruței nu i-a rănit, ci doar i-a domesticit pe unii.

Acesta este sensul protestului în România. Dă-i dreacu pe ăi de ziceam că-i reprezint prin gestul meu, mie să-mi fie bine! Or găsi ei un prost căruia să-i pese.

România ar putea importa niște prostestari din Bulgaria. Acolo oamenii își dau foc. Așa s-ar speria puțin și lighioanele protestului de la noi. Ptiu, drace!

Cum să mai iasă românul corect în stradă când știe că ar putea fi asimilat cu revoluționarii, cu Sobaru sau cu Anghel? Strada cererilor explicite a fost confiscată în era ticăloșilor. Noroc că ne mai salvează un malaise de ianuarie.

Pentru sărăcia lucie, fără glas nu mai protestează nimeni.

Sursă imagine aici