O justiție înfricoșată sau politicieni morți de frică?

„PSD nu se disociază de Adrian Năstase. Este un simbol al partidului. PSD crede în nevinovăţia acestui om şi este alături de familie. Adrian Năstase mai are un cuvânt de spus în politică. Era Adrian Năstase nu s-a încheiat.”

Liviu Dragnea, Secretar General al PSD

Acum, dați-mi voie să traduc și să analizez.

„Primul prim-ministru din istoria recentă a României condamnat la închisoare cu executare pentru corupție este un simbol al PSD”.

Nu, nu e prostie, oricât ați încerca să-mi dovediți contrariul. E un calcul rece.

Localalele au arătat că opoziție politică nu există. Consumându-și luna de miere după locale, useliștii de bine văd în justiție singura amenințare. Nu plâng de mila lui Năstase, cel care în 2004 îi luase la ochi. Năstase în sine nu contează pentru ei. Nu plâng nici măcar cu lacrimi de crocodili. Plâng însă gândindu-se la ce au făcut în ultimii ani, la ce ar putea să-i înfunde.

Simt că nu mai există limite, că nu mai există garanții supreme, că se pot trezi cazați la Rahova la fel repede precum la Rio. Simt că puterea lor se poate risipi imediat și reacționează.

Dragnea este purtătorul de cuvânt, cel care în fapt exprimă „poziția oficială” a celor care speră că vor mai tremura de frică doar până în noiembrie-decembrie.

Știu ce rezonanță are un astfel de mesaj în exterior, în ambasade și cancelarii. Nu le pasă sau se gândesc că va fi citit în cheie politică, fapte (condamnare în guvernare PSD) vs. vorbe (căinarea lui Năstase și asumarea lui de PSD). Contează mai puțin ce rezonanță are în țară, după victoria de la locale și după implozia PDL. Oricum, ultimele zile l-au umanizat într-atât pe Năstase, că e posibil ca PSD să încerce să călărească valul electoral. Acum, la cald.

Cel mai potrivit e să rămână uniți, să fie solidari. Să arate că nu se tem. E greu însă să nu li se citească frica pe față. Uitați-vă la declarațiile lui Frunzăverde, cele cu statul polițienesc, tot repetate.

Momentul Năstase e un moment al adevărului, dincolo de spectacolul suferinței umane. Vrem o justiție înfricoșată sau politicieni morți de frica unor afaceri insuficient acoperite? Eu prefer întotdeauna cea de-a doua variantă, dacă, odată cu frica, apare și responsabilitatea.

Credit poza aici.

Mutarea la Ponta - un prilej pentru un „moment zero” în sistemul universitar

Vrând-nevrând, Ponta și miniștri săi au pus educația și cultura pe harta dezbaterii publice din România. Același lucru se poate spune despre reprezentarea României la nivel european.

Aș spune că ar fi momentul să profităm de contextul creat, măcar în educație. Pentru că apoi, știți, vine campania electorală și nu se mai aude nimic.

Mă bucur că începem să ne dezmeticim public în legătură cu situația învățământului românesc. Orice moment de trezire precum cele pe care le-am avu în ultimii doi ani sunt cu adevărat remarcabile, cu condiția de a învăța din ele.

Anul trecut s-a blocat industria de diplome de bacalaureat.

Prin urmare, s-a blocat și industria de diplome universitare. Ierarhizarea universităților și a specializărilor a creat o umbră de ordine într-un ocean de complicitate.

Acum, prin incidente publice, sunt premise pentru a se mai bloca două industrii: una a profesorilor universitari făcuți la apelul de seară și una a doctoratelor copy-paste.

Nu-i suficient să contemplăm testele PISA sau să arătăm cât de puțini absolvenți de studii superioare avem. Sau cât este decalajul dintre ce se învață în școală și ce se cere pe piața muncii. Cred că centrarea doar pe „goliciunea” beneficiarilor direcți ai sistemului - elevi, studenți, tineri – nu mai poate continua. Le-am arătat deja cât de slab pregătiți, de „proști” sunt. Putem merge mai departe?

Ca să treci la profesori, ai nevoie de curaj politic. Ca să inventariezi profesori universitari care n-ar fi capabili să-și ia un bacalaureat e nevoie de curaj. Ca să tai fără milă din doctoratele copy-paste și din cei care le-au aprobat și coordonat e nevoie de curaj. Dar fără acest curaj, învățământul românesc va rămâne un transplant problematic în corpul societății: va funcționa la capacitate redusă și doar din când în când, paralizând dezvoltarea.

Există multe motive pentru care Funeriu a fost disprețuit. Multe ține probabil de inabilitățile sale de comunicare și relaționare. Dar cred că cel mai hulit este pentru că ne-a pus o oglindă în față. Elevii și parțial studenții nu au avut ce să facă, văzând rezultatele. Profesorii încă încă încearcă să nege realitatea. Guvernul Ponta trebuie să înțeleagă că un sistem putred nu poate fi zguduit fără a supăra pe nimeni.

Există o miză mult mai mare decât doctoratul plagiat al lui Ponta. Miza este să testezi limitele sistemului, să-l vezi unde explodează și să ai curajul opțiunilor poate radicale, dar corecte. La nivel de imagine, Ponta și Guvernul pot transforma o discuție despre un oarecare titlu de doctorat într-o discuție de sistem. Ar fi oare greu să dispui analiza lucrărilor de doctorat eliberate în ultimii 10 ani? Ar fi oare greu să-i elimini din învățământ pe cei prinși cu frauda? Ar fi oare greu să ai un „moment zero” pentru cei care activează în învățământul superior din România, așa cum am avut anul trecut un „moment zero” pentru bacalaureat?

Ponta are prilejul de a se ridica deasupra criticilor la propria-i persoană. Poate privi către miezul învățământului universitar românesc. Poate aduce lumină acolo. Nu va găsi decât foarte puține lucruri în ordine și foarte multă mocirlă. Dar intenția sa va fi privită ca fiind una sinceră. Ar compensa exact deficitul de sinceritate care i se reproșează acum.

Schimbare fără politizare? Serios? O perspectivă realistă

Votul de la alegerile locale a fost unul foarte clar. USL are Președinția a 36 din 41 Consilii Județene, Primăria Capitalei și 5 sectoare din 6.

Puterea nu mai este împărțită ca în 2004, 2008 sau 2009. Puterea este acum într-un singur loc – la USL.

A fost un vot, spun unii masiv, împotriva PDL, împotriva politicilor democrat-liberalilor și a oamenilor pe care i-au promovat în funcție.

Cum putem deci, indiferent ce simpatii avem, înțelege votul? Ca unul de profundă schimbare, împotriva a ceea ce PDL a propus, la nivel de oameni și politici.

Și de aici începe circul, public, mediatic și politic.

Un aparent paradox mai intâi: românii sunt în general foarte nemulțumiți de administrație, de funcționari. Imediat cum se schimbă puterea, cei care au pierdut încep să urle cum pot mai tare cum „profesioniștii” – cei de care lumea în general e foarte sătulă – sunt epurați, pentru a lăsa loc „politrucilor”. Cum oare de avem o administrație atât de hulită, când ea e populată cu atâția profesioniști? Greu de înțeles.

Să mergem totuși mai departe.

Eu unul am obosit – și sunt tânăr – de întreaga discuție despre politizarea administrației și despre cum am fi cu toții mai veseli, mai deștepți și mai sănătoși dacă administrația ar fi depolizată. Cunoașteți discursul, e poate seducător, dar fără legătură cu realitatea.

Ar fi poate momentul să ieșim din ipocrizie. Să încetăm să transformăm, în concursuri trucate, membri de partid în funcționari publici model și să urlăm apoi că ne schimbă profesioniștii.

Eu cred în asumarea politică a administrației. Îți pui oamenii tăi și, după patru ani, suporți consecințele. Aici aș spune că sistemul majoritar de vot ne ajută tare, separând apele și deslușind responsabilitățile.

PDL a ajuns un standard. Prin catastrofele pe care le-a numit în funcții publice, a dat o lecție. Cei care vin știu că trebuie să aibă grijă. Observați la USL: cum calcă unul pe bec, zboară. Este una din lecțiile învățate după guvernare Boc.

Politizarea administrației nu e un lucru rău, atât timp cât există mecanismele de a fi tras la răspundere. Pericolul pentru eficiență nu e atât de mare, după guvernarea PDL: ca să nu ajungă istorie, nimeni nu își mai permite să acționeze în disprețul oricărei competențe.

Să politizăm, deci! Dacă nu ne place, în patru ani votăm, taxăm și schimbăm.