M-aș fi bucurat foarte tare dacă aș fi văzut o analiză rațională despre ce se întâmplă în aceste zile în PSD. Cum însă jurnaliștii se lasă intoxicați, din prostie sau comoditate, cu tot felul de scenarii de dezvoltare a situației, nimeni nu încearcă să vină cu o poveste credibilă. Nu mai avem analiști, avem doar pamfletari netalentați, atribute în loc de raționamente.
Am să încerc să propun eu o perspectivă. Incompletă desigur.
Ce se întâmplă azi în PSD e mai mult decât o dispută între Ponta și Geoană. Este indicatorul crizei periodice de sistem. S-a mai întâmplat în același eterogen partid și în 2005, după un Congres cu un rezultat la fel de surprinzător. După o dezvoltare de mai lungă durată, s-a ajuns la Congresul din decembrie 2006, care a dus la o reașezare și la un nou echilibru. Atunci Președintele PSD a fost reconfirmat, iar învinsul său a fost trecut pe linie moartă, a părăsit până la urmă partidul și a câștigat primăria Capitalei.
În noua paradigmă de evoluție, post-2005, PSD nu e cuprins de crize interne decât atunci când e vremea alegerilor. Geoană a preluat partidul într-un moment dificil, care s-a acutizat în urma echilibrului stabilit în urma Congresului din aprilie 2005. A încercat reechilibrarea în 2006, scăpând de foști susținători și apropiindu-și foști dușmani. A mai câștigat timp, preferând acomodarea în locul unei reforme (o falsă temă preluată de la dreapta, imposibilă de îndeplinit în PSD). A început să aibă serioase probleme în 2007, când situația după suspendare a dus partidul la 18% în august. Președintele PSD de atunci a reușit să se mențină în funcție prin două lucruri pe care le-a acceptat: susținerea liberalilor la guvernare în schimbul răsturnării căruței cu fonduri către teritoriul baronizat și acceptarea aducerii la prezidiu a lui Năstase – partidul unit. S-a intrat deci în alegerile din 2008 cu plinul făcut și sistemul a continuat prin acceptarea guvernării cu PDL. Când Geoană n-a mai avut ce să ofere, a dispărut.
Situația de azi din PSD seamănă ca două picături de apă cu cea din 2005-2006. Ponta a fost ales neașteptat, guvernează cu vicepreședinții fostului președinte care sunt experți în balet politic, beneficiază de supervizarea lui Iliescu și Năstase, fiind obligat să trăiască cu Dragnea și baronii. N-a modificat nimic substanțial în partid, caută să se acomodeze și să se legitimeze, venind însă cu un discurs intransigent care sperie baronii obișnuiți cu băltirea. Greșelile inerente apar, consecvența nu e nici ea bifată, iar orgoliul tineresc nu poate lipsi. Mai mult, planurile lui Ponta de sacrificii ritualice cu Geoană și fidelii săi de prin județe caută să compenseze dificila sarcină a conviețuirii cu Iliescu, Năstase și Dragnea. PSD este un partid profund conservator, marcat de un simț al vinovăției și al pupatului unde s-a scuipat ieșit din comun, cu reacții foarte emoționale și dornic „să fie toți acolo, să se înțeleagă”, atunci când e vorba de liderii săi.
PDL este România lui Băsescu, PNL este România lui Antonescu. E simplu. În PSD sunt nenumărate Românii, care generează poziționări și alianțe ad-hoc între segmente aparent ireconciliabile: România lui Iliescu, a lui Năstase, a lui Geoană și a gărzii post-2005, a baronilor, a tinerilor, a lui Ponta și a unșilor săi.
Din februaria până acum PSD a arătat că nu poate fi „Alternativa”. A ratat moțiune după moțiune. La Congresul din octombrie s-a promis ciolan și guvernare care nu au mai venit. De la perspectiva lui „guvernăm singuri”, azi Iliescu însuși vorbește de condamnarea la alianță cu liberalii. Liberalii, cei mai siguri de prezența în viitoarea guvernare, fac nazuri. Baronii pesediști înghit în sec când se dau HG-uri cu bani și se face bugetul, ajungând să fie luați peste picior chiar de aleșii liberali, cărora cauta să li se cumpere bunăvoința pentru 2012 (sunt atâtea surprize și o sa mai fie în legea bugetului pe 2011!). Sondajele peste 35% nu țin de foame și nici de speranță, mai ales că în 2004 cu 37% s-a stat fără comentarii în opoziție.
Așadar, atmosfera în partid este inflamată. Greșelile de strategie ale liderilor (în primul rând relația cu liberalii; exemple, majoritățile județene de la Dâmbovița și Botoșani), inabilitatea unui anumit grad de democrație și de asigurare a protecției politice plus, cel mai important, lipsa fondurilor și perspectiva neagră a opoziției post-2012 trezesc în mintea multora gânduri de clarificare. În plus, toți văd câți bani strânge PDL, cum câștigă pe bandă alegeri parțiale și cum șansele sale cresc substanțial pentru un rezultat normal spre bun la locale. Ponta nu prea are cu ce să închidă gura colegilor săi și sacrificiile ritualice n-ar produce decât martiri sau alianțe „anti” ad-hoc și foarte puternice.
Temele de scandal din aceste zile sunt periferice în raport cu miza dezbaterii. Important e că s-a creat premisa irespirabilului și a nevoii de clarificare. Așa cum se aude și pare tot mai firesc, concluzia va fi tot cea din 2006: Congres în februarie-martie după încă o moțiune de cenzură ratată în care se va defila și se vor număra parlamentari ca la Cape Canaveral - ultimul tren înaintea intrării în linie dreaptă pentru locale.
Tehnicile folosite în aceste zile sunt mai mult sau mai puțin inspirate. Ele însă determină ciulirea urechilor în PSD și în presă. Unii așteaptă sânge, alții trâmbița de luptă. În rest, se lucrează cu tot arsenalul de manipulări și intoxicări, cu plecări din partid, cu conspirații în care e implicat Băsescu, cu ideea ruperii partidului.
Cum va ieși, e greu de spus. În PSD vocația trădării e genetică. Totuși, va câștiga cel care va arăta că poate conduce partidul prin pustie către Canaanul fondurilor publice. Nu contează cât de urât sau tranșant este acel lider, atât timp cât el va fi precum covorul de la intrarea în Palatul Victoria. În acest context, culmea ironiei, să fii pesedist prieten cu Băsescu sau Antonescu e chiar de dorit.
E foarte ciudat cum, fără a raționa, jurnaliști și analiști descriu parțiale sau false scenarii ce pot avea loc doar după ce etapele de mai sus se vor fi întâmplat.
P.S. Importanța războiului din PSD e atât de mare pentru politica noastră, dovadă că nici Băsescu, nici Antonescu, nici PDL nu se pot abține să nu-și ia niște semințe în față și să facă analize interesate.
