joi, 28 februarie 2008

Incarcandu-ne cu forme

Ceea ce uneori observ in propriul meu caz transpare cu usurinta si in ceea ce se intampla de multe ori cu modul in care oamenii isi asuma spatiul public al comunicarii : am dezvoltat o cultura a formei, am estetizat neincetat prin sacralizarea lexemului textului, individualizandu-l peste masura. Impresia finala e una a frumosului care dispare rapid, asemenea unei priviri care-ti poposeste fugar pe formele exprimate de trecerea unei femei pe langa tine, pe strada ; la limita, fondul il descoperi prin recuperarea unor bucati mai mari sau mai mici din tot felul de intamplari similare, cu insignifianta importanta. Totusi, de cele mai multe ori, fondul nu apare, nu-i nici macar pierdut in cuvinte sau intre cuvinte.


Somptuozitatea si ceremoniosul unui limbaj care atinge starile de lucruri intotdeauna dintr-un plan superior, lipsindu-i aceeasi conditie cu ceea ce analizeaza si, deci, relevanta, tradeaza in Romania, intr-un mod intim inradacinat, reflexele epocii in care epilepsia si grandomania spunerii erau criteriile complimentelor la adresa prea-iubitului conducator. Democratizandu-se in parte, spatiul public romanesc a pastrat emfaza si pretiozitatea, transferand-o tuturor genurilor de relatii sociale. Dezbaterea publica, ca regina a reginelor, provoaca « betia cuvintelor » si relativizeaza in chip maiastru, impersonalizand.


In timpurile grandiosului cantitativ, asa cum releva si articolul de azi din Cotidianul, Manual de osanale pentru tovarasul Nicolae Ceausescu, cultura formei verbale goale si aparent inaltatoare ia diferite registre, de la defulare cu orice pret pana la slugarnicie animata de impulsuri lucrative. E aici un spatiu al zicerii in care traiesc oamenii publici pentru care, ca tablou, echivalentul este cel al razelor ce fac traseul invers catre Soare. Ghidusia in a inova, prin mijloace cat mai diverse, in pupatul posteriorului de inalta factura revolutionar-militanta a lui Ceausescu defineste un spatiu al paupertatii generalizate atacat cu induiosatoare inadecvare de cuvinte si fraze. Bombardand, astfel de cuvinte isi cauta vocatia compensarii, ca pe ceva pe care vor sa-l trimita din constiinta in realitatea acelor vremuri. Logoreea, propagandistica, era singura arma, asumata macar cu inconstienta de semi-zeii laudandu-si principiul degenerativ – cuplul « regal », impotriva unei lipse de orice.


Astazi, forma isi pastreaza reflexele, hegemonic. Anihileaza profesionist, in spiritul principiilor contemporane de management, orice tentativa de ordine si sens. Azi, ceea ce fusese interzis atata timp e discreditat prin periferizare si trivializare.. Ca un exercitiu, uitati-va la emisiunea « Realitatea Zilei » a lui Razvan Dumitrescu de pe Realitatea TV. Veti vedea o piesa a delirului sofisticat ambalat, in urma careia « cine pierde si cine castiga » e o intrebare retorica.


Supusi unor astfel de presiuni, in viata cotidiana traim intr-un ritm impus pe care nu-l intelegem, dar pe care facem tot posibilul sa ni-l interiorizam, desi ne e atat de strain. Divortam de miez, de ceea ce fiecare am vrea sa fim. In rate zilnice, conform cu dozele care ni se administreaza si pe care le primim deja sedati.

marți, 26 februarie 2008

Lupte de gherila cu aceleasi gorile

Nu se mai aude nimic despre restructurarea Guvernului, cea cu Melescanu la Justitie si Stroe la Aparare. Zilele acestea, tema preferata a spatiului public e posibilitatea alegerilor anticipate (aici si aici), caci motiunea PD-L vine pe-un asa orizont de asteptare si de inutilitate ca nimeni nu se straduieste s-o impauneze, virilizand-o.

In acest context, vineri a fost publicata in Monitorul Oficial decizia celebra a Curtii Constitutionale in cazul Norica Nicolai. Referitor la aceasta, ingrijoratoare nu e decizia in sine, asa cum s-au plans unii mai mult sau putin juristi (depasirea de catre Curte a prerogativelor sale si asumarea ilegala a rolului de Adunare Constituanta prin "micile adaosuri" aduse Constitutiei), ci climatul de tip taliban, de razboi cu orice pret, dintre palate. Menita sa functioneze intr-un sistem in care totusi buna-credinta e element de baza, Curtea Constitutionala trebuie sa se adapteze astfel cu mijloace disperate unei situatii iesite de mult timp de sub control.

Revenind la ce s-a finalizat vineri, e evident ca parcursul imprimat de Curtea Constitutionala procedurii numirii si revocarii ministrilor a ranit orgoliul PNL. Liberalii inca nu reactioneaza, desi au acum toate parghiile formale si mingea e in terenul lor. Inca rumega.

Pe acest fond, ce se intampla sambata la Ministerul Justitiei, o zi in care de obicei oamenii ar trebui sa faca cu totul alte treburi decat sa stea la serviciu? "Oamenii" din Minister cautau cu insistenta pe Google sintagma "obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale", "poposind" si la un articol de pe acest blog (revenind si de vreo cateva ori - poza aici).

Tariceanu si ai lui inca vor sa se lupte, nu se dau batuti si se tot agita. Daca Basescu a devenit din marinar expert in interpretarea textului Constitutiei, de n-ar putea face acelasi lucru si Tariceanu? Rezultatul: alte scandaluri, ordine de ministru facute dupa ureche de functionari si proiecte de lege de captat bunavointe intra si extra-parlamentare, menite a castinga timp pentru sporirea "potentialului" de campanie.

sâmbătă, 23 februarie 2008

Consiliul National al PSD. The day after


Imaginea a patru « corifei » cu mainile ridicate, ca si cum s-ar fi predat, e substanta marii reuniuni de ieri din PSD. Dorind sa schimbe « pe ici, pe colo, prin partile esentiale » un partid, vorba lui Mitrea, «imburghezit », socialistul european Mircea Geoana, dupa ce cu luciditate afirmase diversitatea si deseori incompatibilitatea unor opinii in randul social-democratilor, a cazut iarasi in sindromul « drumul facut pe jumatate », inca un eveniment pentru care, ca mit politic, ar trebui sa-i fie atribuita denumirea « Neterminatul » sau « Neterminatorul ».

Imaginea de unitate, de iubire cu sughituri intre liderii social-democrati, urmarita cu obstinatie de conducerea PSD in raport cu mass-media devine de astazi neimportanta. Strangerile de mana de ieri sunt de fapt trimiterea catre o alta poveste : cea a legarii cu catuse a Partidului Social Democrat de electoratul sau nastaso-iliescian, intr-un Marasesti al politicii locale cladit pe un ferm « daca murim, murim impreuna ».


Miza singurului partid de stanga important din Romania nu e de a distinge intre partea imaculata, reformata si cea patata, cu viza de flotant la DNA. O asemenea miza e una indusa extern, din « laboratoarele » presedintelui Basescu. Indepartandu-ne putin de la subiect, tocmai aproprierea in ultimii 3 ani de catre social-democrati a indicelui basescian a fost ieri sanctionata la un Congres care, de altfel, la final incepuse sa semene cu o serbare de clasa intai marca PC in care toata lumea ia premiu. Situarea in orizontul de « mister » al Cotrocenilului e cea care a paralizat fostul partid de guvernamant, lipsindu-l de imprevizibil in jocul politic si, deci, de independenta. Punctul capital, prin semnificatia votului de ieri, e proiectarea unei directii ferme in definirea (de fapt, redefinirea prin repliere) electoratului caruia i se adreseaza PSD-ul la proximele alegeri, locale si parlamentare.


Mesajul de ieri, bine sintetizat de un discurs extrem de « stanga » al lui Iliescu si considerat cel mai potrivit de masa partidului, e rezultatul unui calcul cinic, realist, al adoptarii variantei de avarie; e o solutie de criza, aceeasi adoptata si in cazul europarlamentarelor, schimbarea provenind din diversificarea si cresterea potentialului electoral al purtatorilor de mesaj. Social-democratii s-au resemnat (interesanta schimbarea de optica a lui Nastase care, in discursul de dupa comunicarea rezultatelor votului de ieri, vorbea despre castigarea alegerilor sau de obtinerea unui scor cat mai bun) in tentativa de reduce pierderile ultimilor 3 ani. Dovada este intoarcerea catre acel electorat atat de drag lui Ion Iliescu si disparitia ideilor savante de repozitionare, in principiu in raport cu PD-L, a partidului pentru castigarea si a altor bazine electorale. Fata de aceasta varianta, vizionara si absolut necesara cat mai curand (glumind, e o chestiune similara schimbarii generatiilor la echipa nationala de fotbal), Mircea Geoana se afla in pozitia dubla de tata si calau, prin inabilitatea de a reusi sa provoace o dezbatere interna transparenta asupra temei ; aceasta este, de altfel, si marea lui nereusita pe plan strategic in conducerea partidului.


Revenind, in cuvintele lui Miron Mitrea, lucrurile stau astfel :
ne-am cam imburghezit. Avem o pozitie mai buna, nu ne mai este foame de politica. Haideti sa nu mai spunem că suntem favoritii numarul 1. Flamanziti un pic pentru alegerile care vin, pentru flamanzii pe care ii reprezentam si vom sti sa castigam alegerile.“ (sursa Evenimentul Zilei).

Si astfel se contureaza strategia de campanie a social democratilor: scoaterea poporului PSD la vot. Daca Geoana&Co. n-au reusit in noiembrie sa scoata decat un milion de pensionari la vot, atunci e randul lui Cozmanca sa faca ce stie cel mai bine cu cei 4 milioane, considerati eterna scapare a social-democratilor. Mobilizarea va fi favorizata de toata incercarea aceasta, poate reusita, de a desfasura simultan alegerile. Nu se stie. Cert e ca va fi aceeasi campanie de scos ochii, plicticoasa, usor amuzanta poate prin ipostazele dialogurilor lui Corlatean cu niste sateni de care e prea strain si care-l vor intreba de parastasul matusii Tamara; mesaje intentionat care produc confuzie, promisiunile mai mari decat cerul (poate TVA-uri cu minus la produsele de baza si absorbtie de fonduri europene in proportie de 1999% ) – iata reteta flamanzirii programate de eminenta reactivata.

In acest context, ramane greu de stabilit cum se poate adresa PSD-ul unui alt tip de electorat : in suspensie raman cei scarbiti si plictisiti de atata cearta intre Basescu si Tariceanu, de atata lipsa de curaj in PSD. Social-democratii vor considera probabil miza prea mica si acest segment va fi incorporat la pierderi ale procesului democratic electoral.


Concluzionand, victoria de ieri nu e victoria lui Nastase ; mai mult sau mai putin vizibil, el vine in spate cu toata garda veche: Mitrea, Cozmanca, Hrebenciuc. E asadar « victoria » unui « back to the roots » zambit pana la urechi; o victorie conjuncturala, care pare fara orizont pe termen lung pentru social democrati si pe care Nastase e putin probabil ca o va putea transforma in altceva decat intr-o normala epurare cu iz conservator. Oricum, pentru noi, cei invatati cu politica de tip entertainment, va fi interesant si palpitant. Ramane de vazut cine aduce floricelele.

joi, 21 februarie 2008

Sinele reflectat intr-o oglinda care, ciudat, se sparge

E reconfortant sa vezi oameni cu mare incredere in ei. De multe ori, pentru tine, deseori pierdut in cantarirea situatiilor posibile, ei sunt un punct de reper, un indiciu al faptul ca exista si singular atunci cand se vorbeste despre « orientari ». E adevarat, covarsitor confienta e total aiurea, dar pedagogica.

Restransa aceasta incredere la parti concrete ale existentei, scoasa din contextul unui proiect de viata (asumat sau cel putin conturat in functie de mai multi factori), rezultatul poate fi unul atat de hilar, incat neadecvarea conduce catre acel sentiment de limita, acel rasu’-plansu’ tipic romanesc (ma gandesc aici la ceva de genul argumentelor lui Zenon impotriva miscarii). Ca si calea de mijloc unde se intalnesc cauza si efectul la Hegel, situatia e una a sofismului. Indeobste raportata la frumusete si inteligenta, increderea nemasurata intr-un sine prea sigur de propriile posibilitati tradeaza amarul constatarii ca poate incalzirea globala nu e un lucru atat de rau.

Cum inteligenta e deseori privilegiata in astfel de situatii, sa luam cazul frumusetii intr-o situatie banala de viata. Intr-o emisiune de pe MTV, o tanara englezoaica de culoare are 16 ani si e virgina. Reteta clasica a celor 80 kilograme la 1,60 m, ea e profund convinsa de cat de sexy si frumoasa este, de cat de bine ii vin hainele mulate pe care le poarta; corespunzator adepta a rozului bonbon, persoana respectiva combina, la nivelul curent al vietii ei de englezoaica de conditie medie, kitsch-ul blanurilor cu admiratia pentru baietii cu dinti imbracati in aur, totul acompaniat de nederanjante halci supuse legii dure a gravitatiei. Cum virginitatea e o chestiune de alegere care nu se mai potriveste momentului curent, e timpul ca farmecul sa fie exhibat in cucerirea unui tip cool, totul intr-o incredere de sine stapana cu taria diamantului, neatinsa in niciun fel de refuzuri sistematice.

Frumusetea in sine nu e o calitate, ci un accident, un lucru pentru care trebuie sa multumesti doar unei inspiratii de moment a unui spermatozoid. Lipsa ei nu e o tragedie, atunci cand e constientizata si cand e asimilata unei analize de tip cost-beneficiu, in care, de exemplu, incerci sa bifezi inteligenta ca plus. Atunci cand, intr-o emisiune centrata pe exceptionalul oamenilor simplii, accidentul e atributul auto-definirii, o probabila ordine isi neaga posibilitatea si lasa loc entropiei, nediferentiatului, asemeni unei mari bucati de noroi « plantate » pe o autostrada in Germania. Figura unei adolescente careia poate poti sa-i treci cu vederea faptul ca s-a nascut in generatia McDonald’s devine hidoasa cand ea apare ca exponent public, ca tipar pentru faptul atat de privat al pierderii virginitatii. Dupa ea, o clasa e uratita si ii transfera hidosenia, facand ca lipsa de rationalitate sa dea nastere unei slutenii devastatoare: cea interioara. Pusa in valoare prin increderea nebuna si inconstienta, o astfel de « frumusete » da semnul unei lumi pentru care decaderea e laitmotiv.

Simplele calitati merita puse in valoare intotdeauna intr-un intreg ; acelasi lucru se aplica si defectelor, supuse astfel « binecuvantarii » de a fi prinse in jocul matematic. Lipsa simtului realitatii pe bucatele mici, taria de a lupta impotrva « oglinzii » ce, curios, plesneste si se face bucati in fata ta, e atributul absurdului, transpus, in reliefarea unui orizont de irational, in literatura. Insa lipsa unui intreg spatiu in care inteligenta si frumusetea nu conlucreaza in niciun fel trezeste plansul, unul care chiar cere de aceasta data intimitatea.

Usor, prin incercare si eroare, se nasc fire de speranta si de « orientare » pentru propria-ti viata.

miercuri, 13 februarie 2008

Sexul public ca instinct primar al politicii

Modul cum se explica, in diverse teorii, comportamentul indivizilor tine de instinctul sexual manifestat in sfera privata. In sfera publica, actul sexual e daramat ca atare, lipsesc mecanica si alte ramuri ale fizicii; nu dispare totusi instinctul subjugarii, al placerii obtinute rapid si dureros pentru celalalt sau ceilalti. Perpetuu ca si viata publica, sexul public e instinctul primar in conducerea treburilor cetatii.

In politica, nu se face dragoste. Putin sex, desfasurat sumar, pentru orgoliul propriu – sentimentul e cel al mersului la curve. Peisajul e oricum plin de « homosexuali ».

Politica e un spatiu al orgoliilor nemasurate si al personalitilor ce se vor a fi pe masura acestora. Atributul dominant e taria si supunerea, traditional asociate cu primatul virilului. Simbolul falic e un dat ontologic, imbratisat si profund interiorizat de cei ce in viata de zi cu zi isi pot spune « femei » sau « barbati » si receptat de multe ori fara adaosuri (de multe ori apare discutia cu privire la faptul de a avea sau nu « coaie »). « Zoe, fii barbata ! » e conditia sine qua non a femininului, impotent in a-si transforma feminitatea in bun petruit ca importanta primara in procesul de negociere. Politica devine, asadar, un teritoriu nu al androginismului, ci unul al unei curioase homosexualitati, care nu deranjeaza in spiritul unui « crede si nu cerceta ».

In incercarea sexuala, vaginul depinde fundamental de cel care-l aduce in fata tuturor, de barbatul care reuseste sa atraga atentia celorlati prin acceptarea unei noi determinatii. Primind caracter de rebut de fiinta politica, respectiva femeie se joaca intr-un spatiu de care e legata fara scapare, devenind un prelunitor de cativa centimetrii al penisului celui care a introdus-o in ecuatie. Atat si nimic mai mult, oricum la nivel secund.

Lipsind femeile cu adevarat in politica, sexul nu are cum sa produca placere. Mai mult, plamaditi din acelasi aluat ca si tine, ceillati, egali intre egali, nu pot fi activatori de placere avand in vedere ca ei reprezinta o alteritate difuza si diforma, capatandu-si existenta doar din prisma disocierii si nefiind demni decat atribute cantitative. Exista asadar doar nevoia, fara substratul trupului, dar propovaduita de minte, de a defula, imbarbatand. Orgoliul creste si exhiba virilitate, cu tine deasupra. Practic, e o masturbare cu public, satisfactia venind din oripilarea din ochii celorlalti, nevoiti sa se supuna si sa priveasca. Numarul si oripilarea sunt un criteriu al succesului, pe durate scurte de timp, prin concentrare. Asa e sexul public : dureros pentru ceilalti si magnific pentru orgoliul propriu.

De natura primara, sexul public e scurt si intens, datator de remuscari pana cand acestea se vor uni in prefigurarea actului urmator de acelasi grad – imaginea e a mersului la curve. Reducerea timpului de desfasurare e o consecinta pragmatica a procesului : el e reluat constant pe parcursul unei zile, caci se traieste in bordel, si se incearca evitarea silei, care ar impiedica defularea si nesatisfacerea orgoliului.

Ca scop ultim, nu, nu e « totul pentru patrie » ; e totul pentru un sine « reflectat » in turbarea de manie a asistentei.

marți, 12 februarie 2008

Presedinte PSD, prim-ministru...Geoana

"Keep your friends close and your enemies closer." (Sun-Tzu)

A te baza pe logica altora, care se bucura de notorietate tocmai pe baza succesului aplicarii, e in lumea femeilor de Mall si a pseudo-intelectualilor cheia de bolta a edificiului la care trudesc: snobismul. Totusi, ideile si gandurile altora se pot dovedi extrem de sanatoase si utile atunci cand lipsesc ideile proprii sau, mai rau, ele nu au cum sa fie corecte, pentru ca tii cartea invers. Utilitatea lor e maxima: luate in calcul, pot compensa prostia. In acest caz, prostia Prostanacului.

Atitudinea conducerii PSD, a lui Mircea cel Batran, fata de Adrian Nastase e pilduitoare fata de lipsa de viziune in atingerea scopurilor proprii: de trei ani de zile, social-democratii traiesc miracole si iluminari, minuni dupa minuni pentru care nu e insa timp sa se ridice ode, caci valoare lor paleste in fata altor revelatii (spre exemplu, chestiunea alegerilor anticipate). Modul cum e tratat fostul prim-ministru tradeaza o stanjeneala si o neadecvare care nu trimit cu gandul decat la un soricel Mircea Geoana venit in 2004 sa puna la punct un elefant Traian Basescu pe motiv ca ocupa prea mult spatiu.

Nu e numai in interesul lui Nastase, al PSD-ului ca fostul numar 1 sa fie reactivat, ci si in marele folos, daca sunt jucate cartile cum trebuie, al lui Geoana. Actuala stare de lucruri pesedista, copilareasca si daunatoare precum cianura, poate fi atat de simplu schimbata si atat de constructiv, ca nu are rost sa se mai piarda timpul. Ce-ar trebui deci sa faca presedintele PSD in ceea ce-l priveste pe Nastase?

Dupa cum spune Sun-Tzu, sa-l tina aproape, cat mai aproape; chiar daca il percepe ca pe o reala amenintare, Nastase trebuie adus la varf si implicat in proiectele partidului, in alegerile care vin. De pe margine, locatarul din Zambaccian nu poate face decat rau, aruncand sageti in toate partile si victimizandu-se: ca a fost tradat de colegi, ca nu e invitat la sedinte, ca strategia social-democrata e gresita. Incet-incet, cu ajutorul actualei conduceri, isi construieste imaginea de Lapusnean, poporul cel mare si cel pesedist o vede si daca la alegerile parlamentare scorul e de vreo 20%, atunci pentru fostul ambasador vine clipa debarcarii. Inconjurandu-se de mediocrii (Dragnea, Dan Mircea Popescu -vezi emisiunea RTV) si negand expertiza pe care o are in partid de teama, Geoana nu are cum sa sfarseasca bine. In acest fel, PSD o sa ajunga sa se lupte cu PNL-ul, nu cu PDL-ul.

Miza continuarii luptei de uzura cu Nastase de pe pozitii evident adverse e devastatoare pentru PSD. Cand te uiti la importanta care se da functiei de presedinte al CN, spectacolul devine penibil si trist. Aduce aminte de PNTCD-ul care a murit si mai trist.

Geoana l-a neutralizat, in raport cu lupta pentru presedintia partidului, in mare parte pe Iliescu, numindu-l presedinte de onoare. Acelasi lucru trebuie facut si cu Nastase. Primul pas, intrarea in normalitate, e sefia CN. Al doilea e invitarea fostului prim-ministru in echipa de elaborare a strategiei pentru locale si generale, echipa coordonata ferm de catre Geoana. Pasul al doilea se realizeaza prin nominalizarea cat mai rapida a lui Nastase drept candidat al PSD pentru presedintia Romaniei; castigul acestei nominalizarii e , vorba unei reclame, nepretuit pentru ca:

a) PSD nu are alt candidat capabil sa concureze cu Basescu, ce trebuie vazut ca singurul adversar al partidului. Doar Nastase e cel care poate face acest lucru.
b) implicat serios in viitorul PSD, Nastase va avea prea mult de lucru cu Basescu ca sa-si mai piarda timpul cu lupte interne. Primind ceea ce isi doreste, sansa de a-l invinge pe Zeus, intentiile revansarde vor fi disparut.
c) Partidul da o serioasa lovitura de imagine, parand solid si unit, gata de guvernare. Sansele la parlamentare cresc exponential.
d) Geoana conduce corabia cu cei mai buni vaslasi. Alaturi de Nastase, promovat ca membru al echipei de formulare a strategiei, raspunderea sa pentru rezultate nu mai e atat de apasatoare.
e) Daca Nastase castiga Cotroceniul, Geoana are asigurata soarta de presedinte al PSD pentru minim 5 ani (poate 10) si un important sprijin, in conditiile actualei Constitutii. Daca pierde, atunci se poate spune ca perioda de corifeu a lui N. a apus definitiv; un loc in esalonul 2, un vicepresedinte, e solutia cea mai buna.

A venit momentul in care Prostanacul trebuie sa moara pentru a se trezi un adevarat politician. Luata in serios, relatia Geoana - Nastase e, de fapt, miza viitorului PSD. Aratand ca un adevarat barbat, care lupta cu Basescu prin toatre mijloacele si care-si asuma demn situatia, actualul presedinte social-democrat are sansa sa devina lider.

Arbitrand inteligent duelul Nastase-Basescu in favoarea PSD, Geoana isi tine aproape marii adversari si e adevaratul invingator. Si prim-ministru, cum isi doreste atat de tare.

Un nou statut ontologic pentru politica. O incercare

"Am aflat ca atunci cand oamenii cu prea mult timp liber intra in politica incep sa uit in cine ar trebui sa trag." (Un agent CIA in "Charlie Wilson’s War")

Povestea filmului american e una a relatiei dintre dusmanii "clasici" ai Razboiului Rece, SUA si URSS, ce-si duceau luptele in anii '80 prin sateliti precum Afganistanul. Prinsi in exemplificarea teoriei balantei de putere si a bipolicentrismului, americanii aveau atunci mari probleme cu concurenta inter si intra-institutionala, la diferite niveluri, dovada ca teoria birocratica si a grupurilor de interese se insinua si ea puternic in logica realista a acelor ani.

Opozitia dintre comunisti si capitalisti e, in replica de mai sus, filtrata printr-o categorie anume: oamenii cu prea mult timp liber, in concreto - oamenii de afaceri, care intra in politica. Extragand aceasta problema si raportand-o la spatiul politicii interne, intrebarea care ma preocupa tine de viabilitatea aplicarii modelului economic, al pietei, in viata politica, luand in calcul in primul rand selectia oamenilor politici. Sentimentul, similar celui exprimat de agentul CIA, e ca timpul liber si banii afaceristilor, chiar pusi in slujba unor idealuri, se lovesc de o bariera epistemologica, rezultat al unei disocieri ontologice intre sfere.

In acest context, un aspect esential de discutat tine de natura politicii in societate, modul in care se situeaza ea, simplificand, in raport cu sfera economica (mai precis, cu comunitatea oamenilor de afaceri). In Romania acestor 20 ani, dupa atatia ani de privatiuni, politica s-a liberalizat, fiind interpretata din prisma constrangerilor proprii unei piete. Disparand distinctiile clare dintre sferele vietii publice, interdependenta a primat, impunand un model economic in administrarea treburilor cetatii. Multi oamenii de afaceri au plonjat din logica economiei de schimb in cea a schimbului de voturi, cu eficienta similara intrarii in politica a actorilor si a lautarilor. Modelele de dezvoltare economica sau viziunile asupra fiscalitatii au contat mai putin pentru proaspetii politicieni decat adecvarea strategiilor de piata la factorul legislativ sau, in unele cazuri, a factorului legislativ la strategiile de dezvoltare a afacerii proprii. Informatia creeaza putere si influenta in piata, precum si, cuvant-magic, imunitate in justitie. Iata, ca o fateta, reteta si traseul coruptiei la nivel inalt, mandria Romaniei in comunitatea europeana.

Nu e nimic de stigmatizat in interdependenta dintre sfera politica si cea economica; elemente esentiale ale bunului mers al unei societati, ele sunt in relatie de biunivocitate, situarea la acelasi palier fiind evidenta. Problema apare insa in legatura cu oamenii politici, cu cei care sunt chemati sa chibzuiasca pentru cei multi. Cat de oportuna e aici intrepatrunderea sferelor? Poate, in cazul in care e vorba de efecte negative, sa fie contracarata?

Din secolele XVIII si XIX, politica a devenit o meserie, au aparut politienii de cariera, standardizarea si birocratizarea aparand si in acest plan al vietii sociale. Cum arata si Weber in elitismul sau competitiv, politica e resortul unei minoritati privilegiate, apare politica ca vocatie, procesul democratic devenind unul al confirmarii plebiscitare. Limitarile, prin negarea a priori a egalitatii de sanse in a accede la pozitii publice (reiterata de prima parte a celui de-al doilea principiu rawlsian al dreptatii), sunt evidente.

Dintr-o astfel de perspectiva, evolutiile, proprii astazi si societatii romanesti, au condus catre liberalizarea de tip economic a scenei politice, cu majora atractivitate a politicii pentru oamenii de afaceri. Cand campaniile electorale nu mai sunt de ceva timp o problema de doctrina ci de lichiditati, avantajul competitiv al afaceristilor se dovedeste decisiv, iar conflictul de interese, rezolvat formal, continua sa persiste in ochii celor care mai sunt atenti ce legi se voteaza. In plus, imaginea politicianului de cariera se deterioreaza la nivel de perceptie publica, indusa de ideea trecutului intr-o alta activitate: nu poti ca in viata sa fi facut doar politica si sa fii credibil.

Oamenilor cu prea mult timp liber si cu bani le lipseste ideea de ansamblu, privind pe bucati si in cheie pur economica. Cel mai adesea, le lipseste vocatia realizarii binelui public, in implementarea unor scheme de castig personal. Logica pietii, dura prin simplitatea ei, transpune in sfera politica imposibilitatea punerii in practica a unui "val al ignorantei". E greu de remediat o astfel de situatie. Votul uninominal majoritar in doua tururi de scrutin invita astfel de politicieni la atac, la descinderea in Parlament. Costurile de campanie vor fi atat de mari, asa cum vehiculeaza si presa, ca partidele se vor ruga de oamenii politici sa candideze. Mecanismul fund-raising-ului transparent realizat e atat de slab dezvoltat, ca nu poate suplini cruda realitate; in plus, oportunitatea lui nu e inteleasa. Cand activitatea politica e privita cu atata seninatate si lejeritate, ce sens mai are ca omul de afaceri sa nu incerce sa-si mai bifeze o realizare in agenda?

Din aceasta intrebare reiese un aspect fundamental. Democratia, cu multiplele ei piete, a pervetit politica, simplificand-o pentru public intr-o asemenea masura in care a devenit facila si triviala. Prada ei insisi standardizarii, politicienii au ajuns sclavii functionarilor, votand legi la gramada si semnand, lipsindu-se de timpul marilor constructii. Politica ca entertainment, politicieni tot timpul la televizor, ca vedete in adevaratul sens al cuvantului - iata constructia mass-media. Reflectata in ochii electoratului, imaginea de tip reductionist a celor panditi cand dorm si fotografiati a devenit concomitent stereotipie si aspiratie.

Dincolo de a se recladi prin sisteme de vot, politica romaneasca trebuie sa-si recladesca credibilitatea, ce va avea apoi ca urmare profesionalizarea. Dintr-un bazin de aspiranti, in conditiile uninominalului pur - din ce in ce mai multi cu timp liber si bani, ce percep politica ca simpla si ca distractie nu poate iesi nimic bun.

In remedierea acestei mari probleme, chiar intervine rolul politicienilor de cariera: activitatea politica e ceva specific, specializat, care comporta abilitati proprii, nu simple perceptii sociale - iata imaginea ce trebuie promovata, in cadrul unei campanii mai mult sau mai putin formalizate prin utilizarea acestora ca purtatori de mesaj. Politica e un domeniu al discutiilor specializate, e chiar despre doctrine daca acestea se pot dovedi utile, nu e in niciun caz circ, ci e un job de 24 de ore pe zi. E prea multa democratie azi in selectia politicienilor! Prin aplicabilitatea sa, politica trebuie promovata ca ontologic distincta de sfera economica, cunostintele pe care le poti aplica intr-un domeniu fiind fundamental diferite in celalalt. De la reality-show-uri cu politicieni responsabili pana la obligarea prezentarii explicite a proiectelor politice riguros construite, dupa sablon, in campaniile electorale, toate solutiile merita discutate, alaturi de mult prea cantitativul in acest caz vot uninominal, ce necesita ponderare (solutia Guvernului pare astfel optima pentru momentul curent). E nevoie de o situare a sferei politice, prin dobandirea unui nou statut ontologic: politica e vocatie, nu incunuare a prezentei in spatiul public.

In profesionalizarea politicii, imaginea dezirabila e cea din sfera finantelor. Imaginea unui domeniu greoi, extrem de specific, face ca sita sa cearna foarte mult, fiind promovati doar cei cu adevarat remarcabili. Pastrand proportiile in activitatea politica, reducarea bazinului de "improprii", prin exteriorizarea unei imaginii a specializarii, e solutia.

Perceptia americana negativa a celor cu bani si timp liber porneste dintr-o lipsa a strategiei si a cunostintelor specifice a acestora; acolo, politica e o meserie ca oricare alta. In Romania, in cu totul alte conditii, politica nu e o meserie, ea e privita ca un privilegiu; oamenii de afaceri nu se bucura nici ei de vreun mare suport, impresia coruptia si invidia fiind sentimente tipice multor romani. In Romania, drumul catre profesionalizare trece asadar prin credibilizare si prin ruperea politicii de nivelul vietii cotidiene si de nivelul comun al aspiratiilor. Activitatea politica nu e un vis comun tuturor si trebuie prezentat, responsabil si obiectiv, ca atare.

sâmbătă, 9 februarie 2008

Egalitatea de sanse sub falsa miza a procentelor

Atunci cand se vorbeste despre egalitate de sanse intre femei si barbati in politica, directia in care merge de fiecare data discutia e doar un rezultat al contextului, fara a lua in calcul ceea ce ar putea fi considerata adevarata miza.

Astfel, cu rezonanta sporita in preajma anilor electorali, egalitatea de sanse e fata nobila a trocului dintre barbatii si femeile scenei politice pentru locuri in legislativ si executiv. Nobilele idealuri despre felul echivalent in care trebuie tratata femeia palesc, la o analiza mai atenta, in fata pragmatismului sexului care, in acest caz, numai slab nu e. Nu e vorba, anticipand, de vreun proiect politic "feminin", personal sau in cadrul organizatiior de femei ale partidelor; nu e vorba, asa cum tradeaza realitatile politice curente ale mediului autohton, de vreo constructie menita sa ia in calcul invocarea unor principii de bun simt, inca incomplet asimilate in democratie (motivele pot fi, merita studiat, mult mai complexe decat simpla discriminare), printre care si egalitatea de sanse. E doar retorica ieftina.

Fiind vorba despre retorica, e usor de dedus ca toata negocierea se poarta in jurul cifrelor, a locurilor eligibile pe lista, a celor neeligibile (dar aducatoare de alte beneficii ulterioare), a bugetelor de "compensare a privilegiului". Calculul brut matematic, cantitativ, exprimat in termeni procentuali (raportati la logica simpla: majoritate democrafica implica legitimitate politica), e apanajul unor "ingeri politici", desexualizati. E de sesizat aici ideea unei ipocrizii organizate: principiile sunt scrise pe usa, pentru ca inauntru ele sa fie doar hartie igienica in fata dreptului celui mai puternic si al echilibrului balantei de putere, bazat pe aliante.

Consecinta unei astfel de logici este vizibila in peisajul politic autohton care, din punct de vedere al distinctiei biologice fundamentale, e populat de femei lipsite de atributul feminitatii in aparitiile si pozitiile lor publice. Constient sau inconstient, femeile politice din Romania s-au virilizat comportamental, de la sobrietatea tinutelor pana la badarania remarcelor tipice pana atunci barbatilor. Incapabile de a-si construi un univers de discurs, ele s-au insinuat intr-un univers prin excelenta al masculinitatii, ajungandu-se la deturnarea sensului feminitatii tocmai din dorinta de a se integra cat mai bine "cadrului" de adoptie. S-a ajuns, pe aceste coordonate, la lipsa de naturalete si crispare, motiv pentru care, de exemplu, preferi sa citesti un comunicat de presa decat sa le vezi pe Norica Nicolai sau pe Monica Macovei la televizor - ideile nu au chip, nu sunt imbogatite de temperamentul persoanelor ce le expun si totul da senzatia de neincredere.

O singura data femeile au incercat sa-si construiasca un univers de discurs propriu, prin Mona Musca. Valorificand virtutile tipic feminine, abordarea acesteia a captivat, ca posibila alternativa. Dar, pe fondul unei traditii interiorizate prin teama de a nu esua pe propriile picioare, femeile politice nu au urmat-o pe fosta ministra a culturii; abordarea a ramas aceeasi. In schimb, Mona Musca chiar a fost invinsa de sistem, parand ca umanitatea si feminitatea pe care o etala in spatiul public erau doar mecanisme ale remuscarii. Totusi, spre a oferi o imagine cat mai completa, exista in spatiul politic romanesc femei care chiar isi exhiba feminitatea (Elena Udrea e exemplul clasic, desi feminitatea nu e echivalenta sexualitatii, cu efectele sale triviale). Lor le lipsesc totusi multe pentru a construi o abordare politica bazata pe virtutile feminine: e vorba de idei coagulate sau coagulante, de viziune si de simt politic. Cel mai important insa, le lipseste credibilitatea, aceste femei parand a fi oferta politica elaborata superficial de conducerea partidelor pentru a raspunde unor nevoi identificate sociologic ale electoratului.

Schimband perspectiva catre adevarata miza, egalitatea de sanse in politica ar trebui sa fie interpretata de catre femei in virtutea principiului fundamental al separatiei, controlului reciproc si echilibrului puterilor in stat. Discursul femeilor politician ar trebui sa fie unul intern, de construire a unor mesaje politice care sa reuseasca, cu rezultate in plan personal importante, sa constituie un control si o presiune la masculinitatea mediului decizional autohton. Dincolo de caracterul reformator al votului uninominal, mecanismul politic are nevoie de proceduri de control intern, care pot fi desprinse cu succes dintr-o antinomie biologica.

Dar, pentru a construi astfel de mesaje, e nevoie de autonomizare, de elaborarea si expunerea credibila a unor puncte de vedere echilibrate, de multe ori in dezbaterea politica romaneasca lipsind tocmai bunul-simt in abordarea situatiilor. Discutand ca parteneri de rangul doi, asteptand sa fie luate in calcul, femeile nu vor putea obtine in politica mai mult decat rolurile putine sau periferice care li se acorda acum. E nevoie de o noua emancipare, prin sesizarea mizei pe care ea o poate aduce: eficientizarea si profesionalizarea mediului politic.

marți, 5 februarie 2008

Idei simple, dar greu de sesizat

Ciudat, dar profesionalizarea politicului nu inseamna sofisticare, ci taria de a face lucrurile simple si incapatanarea de a spune adevarurile aparent incomode. Cateva idei ilustrative in acest sens:

1. Conform tehnicilor de relatiile publice, singurul lucru corect pe care trebuie sa-l faca un politician aflat intr-o situatie de criza este sa spuna adevarul si sa fie cat mai transparent. La Ludovic Orban in prea celebrul accident de masina, dincolo de supozitii cu iz bahic, ipoteza controlui total pe care-l exercita politicianul asupra activitatii sale e cat se poate de paguboasa: sfideaza alegatorul, ce se considera tratat cu dispret, si, cel mai important, e eronata epistemologic (argumentul cunoasterii dispersate). Perspectiva ministrului Transportului asupra omului politic e fundamental anacronica si gaunoasa: de cand cu distinctia clasica dintre "a trai pentru/a trai din politica", nimeni nu se mai asteapta ca politicienii sa fie Feti-Frumosi ai interesului public, caricaturi ghidate doar de grija rolului mesianic pe care il au. Politicienii trebuie sa fie obisnuiti si sinceri, normali; e recomandat un astfel de comportament nu doar in momentele electorale in care acest lucru ii avantajeaza, ci si atunci cand viata ii pune in pozitii nu tocmai comode. Asumate cu responsabilitate, greselile politicianului profesionist devin atuuri. Lucruri simple care tratate gresit pot avea efect naucitor.

2. Profesionalizarea politicului e in relatie de stransa dependenta cu profesionalizarea si celelaltor sectoare ale vietii publice. Profesionalizarea e o consecinta a evolutiei intr-un domeniu, evolutie ulterioara interiorizarii in spatiul public a principiului diviziunii muncii. Astfel, rolul presei este sa transmita informatii si sa emita opinii, semnalizate ca atare, iar rolul politicienilor e sa vegheze la realizarea cu responsabilitate a atributiilor legislative sau executive care le revin (general definite). In continuare, rolul societatii civile, prin organizatiile sale, este tocmai de a verifica compatibilitatea deciziilor guvernamantului cu promovarea si protejarea drepturilor individuale. Foarte important si simplu, acesti actori nu trebuie sa indeplineasca niciodata rolul de judecator sau procuror de ocazie.

3. Partidele de opozitie trebuie sa faca opozitie. In perioada imediat anterioara campaniei electorale, discursului unui partid de opozitie trebuie sa se radicalizeze in raport cu partidele aflate la putere (crearea perceptiei existentei alternativei, prin reliefarea insucceselor guvernului si a punctelor tari ale partidului respectiv), dar si in raport cu partidele aflate in opozitie (obtinerea legitimitatii de a se constitui in alternativa la guvernare). Dincolo de limbajul mai elaborat, spre exemplificare, lucrurile sunt simple: in loc ca PSD sa puna gurile de tun pe PNL si PDL, el se complace, fundamental gresit, in simple intepaturi la adresa liberalilor si la nimic semnificativ in ceea ce priveste partidul prezidential. Lucruri simple, al caror inteles se pierde, cu urmari inca necuantificabile, in batalia interna a social-democratilor. Se pierd posibilitati de pozitionare esentiale pentru PSD in lupta de cucerire a puterii.

4. Independenta energetica a unei tari e un concept mult mai greu de definit decat suveranitatea westphaliana, de exemplu, fiind supus unei logici a consecintelor. In negocierea unei pozitii cat mai favorabile pentru un stat, e esentiala pastrarea alternativelor in conturarea mai multor cai de actiune in stabilirea aliantelor si traseelor energetice. Insa, cand negocierea implica raportarea mult dezechilibrata la un hegemon (capabil sa reconfigureze intreaga structura de putere prezenta pe piata), importanta e, in atingerea interesului propriu, o pozitie mai buna relativa la ceilalti actori de capabilitati apropiate prin concentarea atentie asupra hegemonului, prin stabilirea unei relatii sincere si bazate pe aducerea in discutiile cu acesta a altor "planuri de negociere". Nu-i asa ca lucurile se complica dramatic atunci cand vorbesti apeland la sintagme de genul "lac rusesc"? Atat de simplu se vad rezultatele in preturile pe care romanii le platesc pentru energie...

luni, 4 februarie 2008

Opozitie constructiva. Studiu de caz

Progresele in materie legislativa in Romania se fac lent si cu mari presiuni. Politicienii cu greu vor sa renunte la metehnele legilor cu dedicatie. In acest context, inca e nevoie de personaje ca Basescu.

In materie de control al constitutionalitatii, toata opozitia acerba a lui Zeus pare ca da roade: sunt atatea legi care au fost reexaminate de Parlament, dupa deciziile Curtii Constitutionale, sesizate de catre Presedinte sau de catre partidul prezidential, la sugestiile acestuia.

Un studiu de caz:

Cazul concret al legii vanzarii caselor Regiei Administratiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), declarate in aspectele esentiale neconstitutionala de catre CC saptamana trecuta, ma face sa-mi dau seama, atat intr-un sens negativ, cat si pozitiv, ca, daca politicienii vor, pot.

Miza legii tinea de vanzarea catre demnitarii care ocupau aceste case (unii ilegal, cum a scris de nenumarate ori presa) a imobilelor prin negociere directa, in dauna licitatiei publice. Milioane bune de euro (caci e vorba de spatii ultracentrale din Bucuresti) ar fi iesit din bugetul de stat, imbogatind niste oameni premiati pentru faptul de a ocupa/a fi ocupat o functie publica si de a avea tupeu. Imobilele, cladite din bani publici, ar fi avut soarta altor bunuri publice care au fost valorificate la preturi de nimic in anii '90, contrar interesului public. Ca o exceptie, dovada ca societatea romaneasca se mai trezeste din cand in cand din coma, societatea civila si Presedintele, ajutati de Curtea Constitutionala, au impus cea mai buna solutie in aceasta chestiune, lasandu-l probabil pe Mircea Geoana in situatia de a-si muta familia in Kiseleff 47.

Traseul legii a fost unul destul de complicat: dupa dezbaterea publica initiata de societatea civila, proiectul Secretariatului General al Guvernului (SGG), la presiunea opiniei publice, a vorbit despre licitatie publica si nu despre negociere directa - O.G. nr. 28/2007. Un succes real, dar vremelnic, pentru ca in Parlamentul, la Camera Deputatilor (Comisia pentru Politica Economica), miza legii a fost sesizata de "prea-imaculatii alesi", care au vrut sa arate ce maestrii sunt in utilizarea artificiilor de tehnica legislativa: desi la inceputul legii se vorbea despre vanzare prin "licitatie publica si negociere directa", de fapt, licitatia publica era utilizata doar la vanzarea imobilelor care nu aveau chirias la momentul vanzarii (foarte putine). Legea, cu micile modificari, "pe ici, pe colo, prin partile esentiale", a trecut ca prin branza de Senat si si-a urmat traseul firesc, catre promulgare. Basescu, intuind inca o pomana pe care alesii si-o fac, a trimis-o la reexaminare, motiv pentru care merita toate laudele. Cu ideea fixa bine asimilata, Parlamentul a votat legea in vechea forma, netinand cont de observatiile Presedintelui. In final, fericit ca intr-o telenovela, la sesizarea PD, Curtea Constitutionala a declarat legea neconstitutionala, stipuland necesitatea utilizarii licitatiei publice, ca procedeu nediscriminatoriu de vanzare.

Decizia CCR,via Cotidianul: "Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile art.18 - cuprinse la art.I pct.6 din legea criticata, precum si cele din art.13 referitoare la „vinzarea prin negociere directa” - cuprinse la art.I pct.3 din lege (care nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare) – sunt contrare dispozitiilor art.16 alin.(1) din Constitutie, intrucit instituie un regim privilegiat, nejustificat obiectiv si rezonabil, pentru cumpararea locuintelor din fondul de protocol de catre detinatorii acestora”.
Magistratii arata ca legea “contravine, sub aspectul formarii si incasarii unui pret pentru imobilele vindute, si dispozitiilor art.135 alin.(2) din Legea fundamentala, referitoare la obligatia statului de a asigura protectia concurentei loiale, de valorificare a tuturor factorilor de productie si de protejare a intereselor nationale in activitatea economica si financiara”.

Desi intuiesc raspunsul, stau si ma intreb de ce e asa de greu ca lucrurile sa se desfasoare normal in activitatea legislativa autohtona? Cand argumentele sunt atat de clare si limpezi, de ce se ambitioneaza unii cu tot dinandinsul sa puna o tara intreaga intre paranteze si sa priveasca doar in ograda maruntului grup in care se afla?

Contrafactual, ca exercitiu de imaginatie: oare in ce situatie am fi fost astazi daca legea CNSAS ar fi fost adoptata cu Basescu Presedinte?

duminică, 3 februarie 2008

Constitutia nu e o stare de spirit...

...respectul pentru lege ar trebui sa fie.

Inteleg frustarea si vehementa celor care ataca in aceste zile decizia Curtii Constitutionale. Le e atata teama de un trecut negru de care tot incearca sa scape in ultimii 19 ani, ca vad peste tot abateri din drum si incercari de a fi reinviate, prin vechii comunisti, "valorile" acelor timpuri.

Ceea ce nu pot insa sa inteleg e lipsa ratiunii si efectul de turma. In protestul celor 23 de ONG-uri, supra-oficializat astazi prin penibilul unor evenimente care justifica din punct de vedere al inteligentei si al organizarii de ce au invins securistii in Romania, am gasit doar urmele rafuielii de alta data, preferinta pentru radical si lipsa oricarei idei constructive.

Nu e nimic mai trist decat ignoranta ridicata la rang de valoare a societatii civile. Daca, in baza unei teorii structuraliste despre stat, acesta si societatea sunt dependente din punct de vedere ontologic, iata inca un motiv pentru care Romania, in dezbaterea publica, e asociata confuziei, opririi la jumatatea drumului si lipsei alternativei.

Fara a fi jurist sau nu, orice cetatean demn de a fi luat in considerare intr-o astfel de discutie stie despre suprematia Constitutiei in ordinea juridica autohtona. Orice act normativ adoptat in aceasta tara trebuie sa fie conform acesteia, garantul respectarii Constitutiei fiind Curtea Constitutionala. Cum sistemul juridic opereaza cu norme si principii corespunzatoare, starea de spirit, privita ca resortul unei plimbari duminica in parc, n-are nicio relevanta in dialogurile constitutionale.

Astfel, nu pot sa nu leg ceea ce s-a intamplat azi in Piata Revolutiei (care-si trivializeaza denumirea, gazduind "revolutii ale neuronilor ce mor") cu o dubla masura adoptata de societatea civila, mult mai preocupata de imagine publica decat de profunzime analitica. Atunci cand textul legal poate fi folosit pentru a sustine argumentele civililor, el, pe buna dreptate, e adus pe tapet si expus insotit de toata retorica necesara impunerii demersului. Insa, atunci cand argumentele legale nu le sunt favorabile, civilii trec granita juridicului, il judeca din exterior si folosesc justificari bazate pe stari de spirit. E ciudat cum niciun specialist civil nu si-a indreptat atentia catre interpretarea, punct cu punct, a deciziei Curtii; pana si Monica Macovei, stindardul, a preferat sa foloseasca generalitati. Hotararea, luata in unanimitate, e solida din punct de vedere juridic si trebuie tratata, conform caracterului sau, ca obligatorie.

CNSAS-ul nu a fost desfiintat de Decizia Curtii Constitutionale; aceasta doar a atras atentia asupra gravelor probleme pe care textul legii (oare de cine a fost votata legea? - vezi cine ar trebui tras la raspundere) le ridica din punct de vedere constitutional. Inainte de a privi situatia cu atata patetism, un lucru normal, dupa publicarea deciziei CC, ar fi fost analiza situatiei si propunerea de solutii: exista mari hibe ale legii si ele trebuie indreptate, societatea civila trebuind sa-si ocupe singura locul la masa negocierilor, prin variantele de solutionare avansate, si sa nu astepte sa fie invitata, victimizandu-se. Ce e trist insa e ca tot circul creat in jurul evenimentului ar putea crea premisele disparitiei CNSAS, prin reorganizare. Asa cum arata Cristian Tudor Popescu in "Gandul" (alaturi de alte argumente solide, legale, impotriva isteriei create), miza ar fi trebuit sa fie distingerea intre Colegiul CNSAS si echipa de cercetatori, prilej pentru a epura politicul dintr-o chestiune de onoarea a societatii romanesti ce nu are loc pentru astfel de limitari. Dar daca se cauta tot timpul lamentari si tragisme, posibilitatile iesirii din impas, resort al rationalitatii si bunului simt, nu au cum sa apara.

Asadar, e trist cum se pierde energie pentru nimic cand ea ar trebui canalizata in alta directie, mult mai constructiva. E trist cand oamenii se erijeaza in specialiasti cand nu sunt sau cand oamenii se fac ca nu inteleg un lucru pentru ca nu le convine, apeland la artificii retorice si populiste. In tot acest timp, clasa politica speculeaza la maximum situatia, in lipsa unei pozitii pertinente a societatii civile care, dupa ce ca e putina, isi si iroseste timpul certandu-se cu himerele iliesciene ale trecutului. Firesc, acestea nu mor pentru ca nu sunt lasate sa moara.

sâmbătă, 2 februarie 2008

Partidul unui SF prost - PSD

Nu mi-au placut niciodata prea tare SF-urile. Pentru mine, imaginatia e legata de trecut si de prezent, iar ceea ce face acest gen, proiectand un viitor care mi se pare strain, nu e in masura sa ma entuziasmeze...

Dar mi-a placut Star Trek: The Next Generation... Mult... Copilaria mea ar fi fost mai saraca fara Enterprise si fara klingonieni sau romulani. Astfel, erau personaje care ma fascinau (cel mai tare - Riker), dar nimic nu era mai intrigant pentru mine decat o scena anume. In fiecare episod, asteptam cu sufletul la gura teleportarea. Aveam emotii de fiecare data cand vedeam imaginea unor particule ca se dezintegrau in proces, lasand impresia unor altfel de raze de soare. Parca vedeam fantome.

O senzatie similara am avut joi seara, la emisiunea cu si despre PSD de pe Realitatea TV. Erau alte fantome cele pe care le vedeam, mult mai bine conturate - social-democrati de renume, asociati unei impresii de "pierdere de/pe drum". Daca in cateva secunde eroii mei fantastici reveneau la forma initiala, echipa ad-hoc a lui Geoana n-a reusit in doua ore sa ia infatisarea unor oameni politici. Numai sovaiala si bad-timig in interventii, lipsa de substanta, asa ca la final mi-am dat seama ca in filmul lui Geoana nu era nevoie numai de teleportare, ci si de reconfigurare: poate asa din cei cinci pesedisti iesea, cu chiu, cu vai, un politician.

Daca ar fi sa-mi placa SF-urile, as spune ca am vazut joi seara un film foarte prost.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...